Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Elhovo sărbătorește 100 de ani de la declararea sa ca oraș

Foto: migelhovo.org

Președintele Rumen Radev a fost invitat la sărbătoarea Elhovo și la celebrarea a 100 de ani de la declararea sa ca oraș, informează BTA.

Potrivit șefului statului, orașul de frontieră Elhovo „este astăzi un loc cu spirit și tradiții, cu caracteristici diverse și multe bogății”. Președintele a felicitat conducerea municipală locală pentru eforturile depuse pentru reînnoirea infrastructurii și conservarea resurselor naturale, precum și pentru responsabilitatea și fermitatea cu care protejează frontiera bulgară. La tribuna oficială, Rumen Radev l-a invitat pe Alexander Șahpazov, în vârstă de 10 ani, pentru a-l felicita pentru succesele sale la concursurile internaționale de matematică mentală.

Eminența Sa Mitropolitul Arsenie de Sliven a dat binecuvântarea sa locuitorilor, iar dimineața a celebrat Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Dimitar Solunski”.

Programul festiv se încheie în această seară cu un concert susținut de Stefan Valdobrev și ”Suspecții Obișnuiți”, urmat de un foc de artificii ceremonial.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei persoane reținute la protestul de amploare din Sofia; cinci polițiști răniți

Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...

publicat în 27.11.2025 la 16:45

În Macedonia de Nord, cititorii sunt familiarizați cu literatura bulgară contemporană, dar nu și cu literatura bulgară clasică

Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..

publicat în 27.11.2025 la 14:00

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..

publicat în 27.11.2025 la 11:45