A doua cea mai mare centrală termică din Bulgaria, ContourGlobal Marița-Est 3, își va păstra angajații în această etapă. Asta a declarat directorul executiv al centralei, Vasil Ștonov, pentru BNR Stara Zagora. Astăzi, compania privată, în care statul deține o participație de 27%, ar urma să concedieze 130 din totalul de 160 de angajați.
Potrivit lui Ștonov, compania intenționează să păstreze specialiștii „cât mai mult timp posibil”, fără a preciza un orizont anume. El a adăugat că acest lucru depinde de piața energiei electrice și de dialogul cu statul. Potrivit aparițiilor în presă și în Parlament ale ministrului energiei, Jecio Stankov, statul caută o soluție pentru centrală.
Nu există planuri de privatizare a Uzinelor de Construcții de Mașini Vazovski (VMZ) din Sopot, iar informațiile care circulă în acest sens sunt speculative, a declarat ministrul bulgar al economiei și industriei, Petar Dilov, la o întâlnire de lucru cu..
Pentru prima dată, Bulgaria se prezintă cu stand național la expoziția de mobilă și decorațiuni interioare Salone del Mobile 2025. Forumul are loc între 8 și 13 aprilie la Milano, Italia. Opt companii participante vor prezenta calitatea mobilei și a..
O restructurare majoră a Căilor Ferate Bulgare de Stat - Cargo (BDZ Cargo) este în curs de desfășurare, incluzând reducerea costurilor și o revizuire a tuturor tarifelor de transport de marfă, a declarat luni ministrul Transporturilor și Comunicațiilor,..
Cu autoritățile bulgare au intrat în contact reprezentanți ai primelor trei fonduri globale, care sunt extrem de interesați să creeze centre de date..
Jumătate dintre companiile din cadrul Asociației capitalului industrial din Bulgaria consideră că taxele vamale anunțate de președintele american Donald..
Comisia Europeană a stabilit data publicării raportului extraordinar de convergență privind gradul de pregătire al Bulgariei pentru adoptarea monedei euro..