Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei se află în vizită oficială la Sofia
Printr-o ceremonie oficială în Piața Sfântul Alexandru Nevski din Sofia, președintele Rumen Radev l-a întâmpinat pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, care se află într-o vizită oficială în Bulgaria la invitația șefului statului bulgar, informează BTA. Rumen Radev și Abdullah al II-lea au avut o întrevedere, fiind prevăzute și discuții între delegațiile oficiale ale celor două țări. Se așteaptă ca întâlnirea celor doi șefi de stat de la Sofia să se concentreze asupra perspectivelor de dezvoltare a relațiilor bilaterale dintre Bulgaria și Iordania în domeniile economiei, apărării, științei și educației, agriculturii și turismului. De asemenea, se va pune accentul pe subiecte care fac parte din agenda internațională în domeniul securității.
În a doua zi a vizitei, președintele Rumen Radev și regele Abdullah al II-lea vor găzdui la Sofia o reuniune la nivel înalt în cadrul inițiativei Procesului de la Aqaba. Șefi de stat, reprezentanți ai guvernelor, organizațiilor interguvernamentale și neguvernamentale vor discuta despre mediul de securitate, cu accent pe Balcani.
Pentru a șaptea oară la rând, satul Ezereț din Șabla va fi gazda festivalului „Jazz la mare”. În ediția din acest an, care va avea loc pe 9 august în fața primăriei din Ezereț, accentul programului va fi pus pe muzica jazz latino, prezentată de..
Măsurile fiscale afectează gospodăriile din România pe fondul unui deficit record România intră într-o perioadă economică dificilă, comentatorii estimând că criza va dura cel puțin un an. De la 1 august, țara a implementat noi măsuri fiscale..
Un contingent militar bulgar a plecat într-o misiune de menținere a păcii în Kosovo, relatează corespondentul BNR din Șumen. Un total de 97 de militari (90 de bărbați și 7 femei) au fost oficial trimiși astăzi. Contingentul face parte din Forța NATO în..