Mai mult de 42% dintre bulgari sunt preocupați de dezvoltarea inteligenței artificiale. Potrivit unui sondaj rapid pe această temă al agenției Myara, publicat de BTA, 37% dintre cei intervievați au declarat că nu sunt familiarizați cu aceasta, 2,1% nu au răspuns, iar 18,7% acceptă cu entuziasm dezvoltarea inteligenței artificiale.
Sondajul telefonic independent realizat de agenția sociologică a fost efectuat în perioada 14-18 martie 2025, în rândul a 801 cetățeni bulgari adulți. Potrivit datelor, în rândul persoanelor în vârstă de 30-44 de ani, ponderea celor care acceptă cu entuziasm inteligența artificială crește la aproape 30 la sută, iar îngrijorarea scade, de asemenea, la aproape 30 la sută, deși rămâne ușor mai mare decât entuziasmul. În acest grup, cei care susțin că au folosit inteligența artificială sunt 31,4%. 68% afirmă că nu au utilizat inteligența artificială. Potrivit a 54,2% dintre respondenți, inteligența artificială poate duce la pierderea locurilor de muncă, 21,1% consideră că este o oportunitate de ușurare, 20,1% recunosc că nu sunt suficient de familiarizați cu subiectul, iar aproape 5% nu pot răspunde.
Acum cinci ani (2020), o placă comemorativă dedicată basului bulgar de renume mondial Nicolai Ghiaurov (1929–2004) a fost dezvelită în Modena. În acest oraș italian a trăit și a activat renumitul nostru cântăreț de operă din 1981 până la moartea sa...
Marți, temperaturile minime vor varia între 8 și 13°, iar la Sofia vor fi în jur de 9°. În timpul zilei, vor fi precipitații în toată țara, cu precipitații mai semnificative în regiunile nord-estice și în Bulgaria Centrală. După amiază, precipitațiile..
Pe 10 noiembrie se împlinesc 36 de ani de la începutul simbolic al tranziției Bulgariei de la un sistem monopartid, la democrație . În ziua următoare căderii Zidului Berlinului – pe 10 noiembrie 1989 – plenul Partidului Comunist..
Influența rețelei sociale TikTok în Bulgaria este în continuă expansiune, inclusiv în ceea ce privește răspândirea manipulărilor. Acest lucru este..
Joi, temperaturile minime vor varia între 5 și 10°, în sudul Bulgariei între 13 și 15°, iar în Sofia în jur de 7°. În timpul zilei, înnorările vor scădea..
Speranța medie de viață în Bulgaria a început să crească din nou și ajunge la 75,6 ani, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Tendința pozitivă este..