La un meci cu o margaretă - campanie împotriva agresivității pe stadioane
Meciul de fotbal nu trebuie să fie un câmp de luptă, ci un loc în care îți poți lua copilul - acest motiv i-a unit pe organizatorii campaniei „La un meci cu o margaretă”. Campania se va desfășura pe parcursul a patru zile - între 11 și 14 aprilie și va acoperi 8 meciuri cu participarea a 16 echipe din etapa a 29-a a Ligii Profesioniste de Fotbal.
Vizitele la meciurile de fotbal se numără printre oportunitățile copiilor de a împărtăși timp cu părinții lor, de care bulgarii nu pot profita din cauza agresiunilor din timpul sau în legătură cu meciurile de fotbal, a declarat pentru BNR Iordan Jecev, unul dintre organizatorii campaniei. Scopul este ca inițiativa să devină o tradiție.
După ce mai multe cluburi au susținut ideea, Levski va merge la următorul meci cu o margaretă pe mânecă. Unii dintre suporteri vor executa o coregrafie specială. Unele dintre cluburi au fost de acord să permită copiilor sub 12 ani să intre gratuit la meciuri. ”Scopul este de a opri agresivitatea inutilă din jurul meciurilor de fotbal, pentru că este inutilă”, a declarat Iana Lipovanska, unul dintre organizatori.
Bulgaria a obținut medalia de argint în proba de pistol trio 25 metri feminin, la Campionatul European de tir sportiv cu arme de calibru mic, desfășurat la Châteauroux, în Franța. Echipa bulgară, formată din Pamela Popova, Maria Atanasova și Magdalena..
Arda Kârdzali a obținut o calificare de răsunet în turul al treilea preliminar al Ligii Conferinței, marcând prima victorie din istorie în competițiile europene intercluburi. După 2:2 în timpul regulamentar și prelungiri, bulgarii au eliminat HJK Helsinki..
Echipa Ludogorets a învins pe teren propriu formația croată Rijeka cu 3:1 după prelungiri, în meciul retur din turul al doilea al calificărilor pentru Liga Campionilor. Ludogorets merge mai departe după rezultatul de 0:0 înregistrat în primul meci...