Eurostat: Bulgaria este pe primul loc în UE la creșterea prețurilor locuințelor
Prețurile locuințelor din UE au crescut cu 4,9% în al patrulea trimestru din 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor agenției europene de statistică Eurostat. Bulgaria a depășit toate celelalte țări din UE în același trimestru, cu o creștere remarcabilă de 18,3% de la an la an a prețurilor locuințelor.
Din 2010, prețurile locuințelor din Bulgaria au crescut de peste două ori, cu o creștere totală de 115% până în 2024.
Coșul de consum costă în prezent 101 leva (51,64 de euro), comparativ cu 94 leva (48,06 de euro) în aceeași perioadă a anului 2024. Aceasta reprezintă o creștere de 7 leva (3,58 euro), a anunțat Vladimir Ivanov, președintele Comisiei de Stat pentru Bursa..
O nouă tendință în domeniul falsificării banilor – cele mai multe bancnote false sunt acum cele de 100 de leva cu efigia lui Aleko Konstantinov, spre deosebire de acum câțiva ani, când cele mai falsificate erau bancnotele de 20 de leva. Acestea sunt..
În cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai companiilor Meta, Clean Energy Buyers Association (CEBA) și IP3 Corporation, ministrul energiei, Zecio Stankov, a discutat proiecte pentru crearea unor zone industriale destinate companiilor din economia..