Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ordinul Meritul Cultural pentru dr. Lora Nenkovska, promotoare a limbii și literaturii române în Bulgaria

Pe 8 aprilie 2025, la Ambasada României din Sofia, a avut loc un moment cu adevărat special pentru cultura română și pentru relațiile româno-bulgare: Doamna dr. Lora Nenkovska – cercetător, traducător și lector de limba română la Universitatea „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, categoria F „Promovarea culturii”, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sa de excepție în promovarea limbii, culturii și civilizației românești în Bulgaria.



Distincția a fost înmânată de E.S. dna Brândușa Predescu, ambasadorul României la Sofia, în cadrul unei ceremonii emoționante, la care au participat oficialități bulgare, profesori, scriitori, traducători, oameni de cultură și numeroși studenți bulgari pasionați de limba română.


Parcursul Lorei Nenkovska este unul care inspiră. Studiind mai multe limbi balcanice în cadrul Facultății de Filologie din Sofia, destinul său a fost reconfigurat de o bursă la Timișoara. Acolo, în inima Banatului, a descoperit o lume pe care a ales să o transforme în vocație: limba și literatura română. De atunci, de peste 17 ani, își dedică întreaga carieră promovării culturii române în Bulgaria – cu o pasiune care pare să crească odată cu trecerea timpului.

Nu există, probabil, librărie în Bulgaria în care să nu se regăsească măcar un volum de literatură română tradus de Lora Nenkovska. A tradus în limba bulgară operele a peste 30 de autori români contemporani, printre care Andrea Răducanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Max Blecher, Simona Popescu, Mircea Eliade, Matei Vișniec, Filip Florian, Ioan Groșan, Petru Cimpoeșu și mulți alții. Traducerile sale nu doar că răspund unui interes real din partea publicului bulgar pentru literatura română, ci îl și stimulează, amplifică și rafinează.

Pe lângă activitatea de traducător literar, dr. Nenkovska este și un profesor iubit la Universitatea din Sofia, unde predă zilnic limba română cu naturalețe și dăruire, formând noi generații de studenți bulgari atașați de valorile culturale românești.


Prezența sa este esențială și la Târgurile de Carte de la Sofia, unde, an de an, România participă cu stand propriu. Acolo, Lora moderează întâlniri și dezbateri între autori români și publicul bulgar, contribuind la crearea unui dialog viu și constant între cele două culturi. Mulți editori bulgari recunosc că au decis să publice literatură română după ce au citit traducerile semnate de ea – dovadă clară a calității și pasiunii care însoțesc fiecare pagină.


Decorarea sa cu Ordinul Meritul Cultural este o recunoaștere binemeritată a unei munci constante, profunde și vizionare. Dr. Lora Nenkovska este nu doar un traducător sau lector universitar – este o veritabilă ambasadoare a culturii române în Bulgaria, un liant viu între două lumi care au atât de multe de împărtășit una alteia.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria

Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria Nava REXDAN, care efectuează un studiu la scară largă asupra configurației și dinamicii Dunării - de la Marea Neagră până la Viena, a acostat în apropierea orașului Ruse, din..

publicat în 15.07.2025 la 18:30

România a preluat comanda grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia

În cadrul unei ceremonii desfășurate în orașul Constanța, Bulgaria a predat României comanda Grupului naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea), a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării.  Principiul comenzii prin..

publicat în 11.07.2025 la 08:30

„Primește-mă la țară”: Școala duminicală „Yordan Yovkov” din București în vizită în Gabrovo

Școala duminicală bulgară „Yordan Yovkov” din București, România, participă și în acest an la frumoasa inițiativă a Primăriei Gabrovo „Primește-mă la țară”, a anunțat Ambasada Bulgariei în România pe pagina sa de Facebook, fără a omite superlativele: „Vă..

publicat în 09.07.2025 la 10:30