Eleva bulgară din clasa a XI-a Aleksandra Atanasova se numără printre cei 27 de câștigători ai celei de-a 18-a ediții a Concursului european de traducere pentru elevi de liceu Juvenes Translatores, organizat de Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene.
În cadrul concursului, la care au participat 3 700 de elevi din 730 de școli din întreaga Europă, bulgăroaica a tradus un text necunoscut din limba engleză. Premiul îi va fi acordat elevei de la Școala de limbi străine Prof. Assen Zlatarov din Haskovo, astăzi, în cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc la Bruxelles. Câștigătorii din toate țările vor avea ocazia să se întâlnească cu traducătorii Comisiei Europeane și să vadă cum lucrează aceștia.
Alexandra vorbește șapte limbi străine la diferite niveluri, relatează ziarul Az-Buki. Studiază în principal engleza germana, pe care le înavță la școală, precum și rusă și turcă. Pe lângă alte pasiuni și interese personale, se aventurează și în portugheză, japoneză și chineză, pe care le studiază pe cont propriu.
Care este impactul tehnologiilor digitale asupra artelor și poate teatrul, prin schimbarea paradigmelor sale de bază, să continue să ofere publicului experiența sa unică, împingându-l în același timp dincolo de limitele propriilor percepții? Îi poate..
„Shhhh... It's time for cinema” - acesta este motto-ul pentru următoarele două săptămâni, când Sofia devine capitala cinematografică a Europei. Cea de-a 29-a ediție a celui mai mare forum cinematografic din Balcani - International Sofia Film Fest (SFF)..
Ministrul Culturii, Marian Bachev, și vicepreședintele Bulgariei, Iliana Iotova, au deschis standul național al Bulgariei la faimosul Târg de Carte de la Londra 2025. A doua participare consecutivă a Bulgariei, la prestigiosul forum este susținută de..
Unul dintre cei mai mari regizori și producători de la Hollywood, Ted Kotcheff (William Theodore Kotcheff), a încetat din viață la vârsta de 94 de ani...
Spectacolul Operei din Sofia cu Die Walkure de Wagner deschide stagiunea de operă din Salerno Opera din Sofia a fost invitată să deschidă stagiunea de..