Ministrul Energiei, Jecio Stankov, a participat la cea de-a zecea ediție a Forumului Economic Delphi din Grecia.”Bulgaria este un partener de încredere în transformarea și securitatea energetică a regiunii”, a declarat acesta în timpul discursului său la panelul „Abordarea provocărilor energetice regionale”.
Ministrul a subliniat rolul consacrat al Bulgariei în asigurarea securității și competitivității în regiune, în special prin interconectările de gaze cu vecinii săi. Stankov a subliniat, de asemenea, perspectivele producției interne de energie pentru a menține prețuri competitive pentru consumatori.
În zilele următoare, guvernul bulgar va semna un contract cu Shell pentru explorarea de petrol și gaze înblocul Khan Tervel din Marea Neagră. Cu doar câteva săptămâni în urmă, un nou acționar s-a alăturat explorării blocului Khan Asparuh. Potrivit ministrului, aceste evoluții sunt promițătoare pentru independența energetică a Bulgariei.
De asemenea, Stankov a subliniat că proiectul prioritar, ”Coridorul vertical de gaze”, este de o importanță vitală nu numai pentru Bulgaria, ci și pentru sud-estul și centrul Europei, inclusiv Moldova și Ucraina.
Institutul Național de Securitate Socială plătește 16.000 din totalul de aproape 2 milioane de pensii către bulgarii din străinătate. Cel mai mare număr de pensionari bulgari trăiește în Germania – 4.100. Un pensionar bulgar trăiește în Coreea de Sud și..
Exporturile Bulgariei către Statele Unite ar urma să scadă cu aproximativ 32,8% ca urmare a introducerii noilor tarife vamale de 15%, a declarat vice-ministrul economiei și industriei, Doncio Barbalov. Pierderea reprezintă circa 1,5% din totalul..
Cel mai mare producător de armament din Europa, Rheinmetall, va fabrica muniție de calibrul 155 mm în Bulgaria, în parteneriat cu compania de stat VMZ-Sopot. Informația reiese din stenograma unei ședințe a guvernului bulgar. Proiectul, în valoare..
Concernul german de apărare „Rheinmetall” și Bulgaria vor construi două fabrici militare pe teritoriul bulgar, în baza unei societăți mixte ce urmează a fi..
Guvernul bulgar a aprobat o majorare de 1,5 miliarde de leva (770 de milioane de euro) a bugetului Ministerului Energiei, a anunțat ministrul Jecio..
Începând cu 1 februarie 2026, cumpărăturile se vor face numai în euro După adoptarea euro în Bulgaria la 1 ianuarie 2026, salariile, pensiile și..