Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Atelierele de vopsit ouă au loc cu câteva ore înainte de Paște

Vopsirea ouălor - Fundația "Depinde de noi"
Foto: Fundația Depinde de noi

Diverse evenimente au loc în întreaga țară cu câteva ore înainte de a întâmpina Învierea lui Hristos.

La Sofia, Fundația ”Depinde de noi” invită copiii la „Marea vopsire a ouălor de Paște”, între orele 11:00 și 15:00, la Canyon Park din Mladost 3, cu intrare gratuită. Programul include ateliere, dansuri, jocuri sportive și multe surprize. Copiii și adulții vor vopsi 1500 de ouă și le vor lua acasă.

Muzeul Aerului din Burgas organizează o aventură festivă pentru cei mici și cei mari cu un program tematic de jocuri, ateliere creative și experiențe interactive printre aeronave unice, care va dura până la ora 16:00. Vizitatorii vor putea să treacă pe lângă avioanele din expoziție, să vopsească ouă de Paște și să participe la un program special de spectacole pentru copii.

În Plovdiv, astăzi, începând cu ora 11:00, în Piața Stefan Stambolov din fața municipalității are loc un atelier de creație de Paște pentru copii. La ora 17.00 va începe un concert sub titlul „Miracole pascale în Țara Talentelor”.

În regiunea Iambol se păstrează încă tradiția vopsirii ouălor de Paște doar în Sâmbăta Mare, și nu în Joia Mare. Încep și pregătirile pentru ziua de sărbătoare, transmite corespondentul BNR Daniela Kostova. Seara, se strâng ramuri de peri înfloriți și se împodobesc cu ele porțile de intrare ale caselor.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Opt bizoni noi au fost stabiliți în Munții Rodopi de Est

Un total de opt bizoni – doi masculi și șase femele – au fost aduși în luna iunie, în două etape, în zona satului Zhenda din Munții Rodopi de Est, de către Fundația Wilder Rhodopes, relatează BTA. Doi dintre bizoni au fost echipați cu zgărzi prevăzute..

publicat în 02.07.2025 la 09:30

INSAIT și Institutul Tehnologic din Massachusetts vor colabora în domeniul AI

Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologii (INSAIT) al Universității „Sfântul Kliment Ohridski” din Sofia lansează un program comun cu Laboratorul de Inteligență Artificială al Institutului Tehnologic din Massachusetts, SUA...

publicat în 02.07.2025 la 08:30

Gala de operă și balet cu ocazia centenarului Operei de Stat din Stara Zagora

La 1 iulie 1925, la ora 16:00, s-a ridicat cortina la Teatrul Vechi din Stara Zagora pentru prima reprezentație a primei companii de operă din Bulgaria în afara capitalei. Alegerea entuziaștilor locali a fost „Gergana” de maestrul Gheorghi Atanasov...

publicat în 01.07.2025 la 17:00