Un spital de tratament activ pentru copii se va deschide în Burgas până la sfârșitul anului, a declarat premierul Rosen Zhelyazkov în urma inspecției efectuate în șantierul de construcție. Unitatea medicală va avea 16 secții cu 147 de paturi și va deservi jumătate de milion de copii. În spital vor lucra 120 de medici și 220 de asistente medicale.
„Calitatea asistenței medicale este determinată de oameni, dar pentru ca aceștia să poată rămâne să lucreze în Bulgaria și să fie interesați de această specialitate, au nevoie de condiții materiale, iar acesta este un spital minunat”, a declarat prim-ministrul.
Rosen Zhelyazkov a adăugat că societatea s-a săturat să aștepte o politică națională de sănătate pentru copii, orientată atât către pacienți, cât și către pediatri – actuali și viitori. Potrivit lui, toate disputele legate de construirea Spitalului Național de Copii trebuie să înceteze, pentru ca lucrările să poată începe efectiv.
Proiectul pentru construirea unui spital pentru copii în orașul de pe litoral a fost elaborat de un consorțiu internațional, sponsorizat și finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, va premia astăzi câștigătorii celei de-a 32-a ediții a Festivalului de Paște pentru copii din orașul sârb Bosilegrad. Copiii vor concura în trei categorii - pentru cel mai puternic, cel mai frumos și cel..
Luni va fi în mare parte însorit. În unele locuri din zonele joase și văi, în orele dimineții va fi ceață de scurtă durată. În principal în regiunea Rila-Rodopa și în jurul Munților Balcani vor fi ploi. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5° și..
Asociația culturală bulgaro-americană „Rosa” din Atlanta i-a invitat pe compatrioții noștri să sărbătorească Paștele astăzi, de la ora locală 13:00, la Pinkneyville Park, Medlock Pavilion (pavilionul mare) 4758 S Old Peachtree Rd Norcross, GA 30071...
În 2024, pragul sărăciei în țară era de 375 de euro pe lună, în medie, pe persoană dintr-o gospodărie. Un total de 1 401 300 de persoane, sau 21,7% din..
La o sută de zile de la învestire, guvernul lui Rosen Zhelyazkov se bucură de aprobarea a 19,2% dintre cetățenii bulgari, în timp ce 66% dintre aceștia au..
Cu piesa Rosencrantz și Guildenstern sunt morți, tânărul Boian Kraciolov, unul dintre cei mai interesanți regizori de teatru bulgari contemporani,..