Armata israeliană (Tzahal) a recunoscut că a tras asupra unui obiectiv ONU în centrul Fâșiei Gaza în luna martie, în urma căruia a murit un angajat al ONU, a transmis BTA.
Până în prezent, Tzahal a negat responsabilitatea pentru atacul din Deir al-Balah din 19 martie, în care a murit Marin Marinov, cetățeanul bulgar care lucra pentru ONU. Armata israeliană a declarat că rezultatele preliminare ale anchetei privind moartea unui angajat al ONU în Gaza, arată că acesta a fost ucis de focuri trase de un tanc israelian care a deschis focul asupra unei ținte greșite.
Bulgaria insistă asupra acordării de despăgubiri echitabile pentru rudele căpitanului Marin Marinov, a declarat ministrul afacerilor externe Georgi Georgiev într-o declarație specială. El a anunțat că partea bulgară a primit scuze oficiale din partea Israelului pentru moartea cetățeanului bulgar. Ministrul a cerut categoric să nu se mai repete astfel de incidente cu personal umanitar.
Tensiuni crescute în centrul capitalei bulgare, unde susținătorii partidului naționalist „Vazrazhdane” au ieșit miercuri în stradă pentru a protesta împotriva adoptării monedei euro și pentru a cere organizarea unui referendum privind păstrarea levei..
„ De la începutul agresiunii militare ruse la scară largă contra Ucrainei, peste 30 000 de bulgari, în principal din regiunea Zaporizhia, trăiesc sub ocupație rusă temporară ”, a declarat ministrul de externe Georg Georgiev, într-un răspuns scris..
În pofida măsurilor adoptate la finalul anului 2024, 21,8% din efectivul militar al armatei bulgare rămâne incomplet, potrivit Raportului privind starea apărării și a forțelor armate ale Bulgariei. Documentul a fost acceptat spre informare de comisia..
Premierul Bulgariei, Rosen Zhelyazkov, a declarat că țara sa, alături de partenerii europeni și euro-atlantici, este pregătită să contribuie la instaurarea..