Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria Democrată și DPS-DPS resping propunerea lui Radev privind referendumul ca fiind inadmisibilă

Ivailo Mircev
Foto: BGNES

În cadrul unei conferințe de presă a partidului Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP-DB) la Clubul de presă BTA din Plovdiv, Ivailo Mircev, membru al partidului „Bulgaria Democrată”, a criticat propunerea președintelui Rumen Radev de organizare a unui referendum național privind euro, calificând-o drept „un semnal extrem de negativ” pentru țările din zona euro. El a avertizat că o astfel de măsură ar submina imaginea Bulgariei ca membru angajat al UE și ar sugera diviziuni interne într-un moment crucial. 

Mircev a subliniat că Bulgaria are obligația, în temeiul tratatului de aderare la UE, de a adopta euro odată ce îndeplinește criteriile necesare – criterii pe care, a menționat el, țara le îndeplinește în prezent. „Există o singură țară care nu dorește ca Bulgaria să facă parte din zona euro, și aceea este Rusia”, a adăugat el. 

El a anunțat că Bulgaria Democrată va iniția săptămâna viitoare o declarație parlamentară prin care va reafirma orientarea proeuropeană a Bulgariei. 

Președintele Rumen Radev propune un referendum național privind adoptarea monedei euro

GERB: Intenția președintelui de a organiza un referendum privind euro este neconstituțională

O poziție similară a fost exprimată de liderul grupului parlamentar Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS-DPS), Gevdet Ceakarov, în timpul unei vizite la Haskovo. ”Orientarea noastră euro-atlantică este definitivă, indiferent dacă suntem la guvernare sau în opoziție”, a declarat acesta.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Toma Bikov

În parlament există o majoritate pro-europeană, care nu s-a autodeterminat, afirmă partidul GERB

„ Considerăm că primele 100 de zile de guvernare sunt un succes și ne declarăm sprijinul pentru activitatea cabinetului și în noua sesiune , a declarat în parlament, în numele grupului parlamentar GERB, Toma Bikov. Cele două moțiuni de cenzură au..

publicat în 30.04.2025 la 12:30

SUA și Bulgaria vor aprofunda cooperarea în domeniul apărării și energiei

„ SUA sunt un partener strategic cheie și aliat în NATO, cu care vom continua să colaborăm pentru atingerea obiectivelor comune - securitate energetică, capacități de apărare și investiții. ”, a declarat ministrul de Externe Georg Georgiev într-o..

publicat în 30.04.2025 la 08:45

Președintele Consiliului European și prim-ministrul Bulgariei vizitează fabrica militară Arsenal din Kazanlak

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și prim-ministrul Rosen Jeliazkov au vizitat Arsenal, cel mai mare producător de armament din Bulgaria, în Kazanlak. Conducerea fabricii a prezentat capacitățile tehnologice ale uzinei, principalele sale..

publicat în 28.04.2025 la 17:00