„Sper că reprezentanții poporului nostru își vor respecta angajamentele nu numai față de zona euro, ci și față de democrație. Este surprinzător că oameni care se declară cei mai mari democrați, se pronunță împotriva democrației.” a comentat președintele Rumen Radev la Pirdop, ideea partidului ”Democrația Bulgară" de a se vota în Adunarea Națională o declarație în care se afirmă că vom adopta euro în 2026.
Șeful statului și-a anunțat intenția de a solicita un referendum național cu întrebarea: „Sunteți de acord ca Bulgaria să adopte moneda unică europeană, euro, în 2026?”, la care se opun majoritatea forțelor politice.
Cu privire la proiectul de lege depus în parlament de GERB-SDS pentru demiterea președintelui DANS, Plamen Tonchev și numirea lui Rumen Radev în funcția de președinte al comisiei pentru dosare, Rumen Radev a comentat că scopul este controlul serviciilor și utilizarea lor ca arme împotriva celor incomozi.
Comisia Europeană se așteaptă ca raportul extraordinar de convergență solicitat de Bulgaria să fie gata la începutul lunii iunie 2025, transmite corespondentul BNR la Bruxelles. Întrebată despre intenția președintelui Rumen Radev de a solicita un..
Intenția președintelui Rumen Radev de a convoca un referendum național a stârnit critici din partea președintei Parlamentului, Natalia Kiselova, care a calificat propunerea drept „controversată” în cadrul unei conferințe de presă. Kiselova a menționat..
Într-o adresare către națiune, președintele Rumen Radev a anunțat că înaintează Adunării Naționale o propunere de organizare a unui referendum național. Întrebarea din aceasta este „Sunteți de acord ca Bulgaria să adopte moneda unică europeană «euro» în..
Liberalizarea pieței energiei electrice pentru consumatorii casnici și intrarea acestora pe piața liberă a energiei electrice, lucru pe care companiile..
Președintele bulgar Rumen Radev a înaintat Adunării Naționale propunerea de organizare a unui referendum național cu întrebarea „Sunteți de acord ca..
La 12 mai 2025, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a semnat o propunere adresată parlamentului bulgar pentru organizarea unui referendum național cu..