În Bulgaria începe campania națională „Calea cunoașterii”, care are scopul de a reaminti publicului simptomele și factorii de risc asociați accidentului vascular cerebral, informează BTA. Inițiativa este organizată cu prilejul Zilei Europene de informare despre accidentul vascular cerebral și se va desfășura în marile orașe regionale din țară. Campania va fi susținută și de comunitățile bulgare din Londra și Praga.
Elementul central al campaniei este o instalație interactivă de șapte metri, menită să ofere trecătorilor o experiență educațională directă. Aceasta transmite informații esențiale despre manifestările accidentului vascular cerebral, factorii de risc, modalități de prevenție și reacțiile corecte în fața simptomelor.
La Londra, evenimentul va fi găzduit de Ambasada Bulgariei în Marea Britanie, iar la Praga, campania va avea loc pe 17 mai, la școala bulgară „Dr. Petar Beron”.
Potrivit profesorului Rosen Kalpachki, șeful Clinicii de Boli Nervos din cadrul Spitalului „Sf. Anna” din Sofia, o persoană suferă un accident vascular cerebral la fiecare 10 minute. Datele Agenției Executive „Inspectoratul General al Muncii” arată, de asemenea, o creștere a accidentelor mortale netraumatice la locul de muncă, precum infarcturile și accidentele vasculare cerebrale.
Traducere: Iulia Bahovski
Anna-Maria Halaceva, doctorandă la Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologii (INSAIT) al Universității „Sfântul Kliment Ohridski” din Sofia, a fost recunoscută de Comisia Europeană ca o tânără europeană de succes. Ea apare în..
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, l-a primit pe guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), Dimitar Radev, în calitate de observator în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE. Într-o postare pe rețelele sociale, Lagarde..
„Creat în Bulgaria, recunoscut în lume!” este motto-ul celui mai mare eveniment dedicat inovării în domeniul roboticii și tehnologiilor autonome din Bulgaria – Forumul Strategiei în Robotică, care va avea loc pe 11 septembrie 2025 la Sofia Tech Park –..
Autostrada Europa-A6, cu o lungime de 63 km, a fost dată în exploatare. Conectivitatea între Orient și Europa de Vest este acum o realitate, a declarat..
De generații întregi, prima zi de școală aduce bucurie în toate casele bulgare, a declarat președintele Rumen Radev la ceremonia de începere a noului an..
Proprietarul rus al unei nave de marfă care livra azotat de amoniu și a provocat o explozie devastatoare în portul Beirut în 2020, a fost arestat în..