Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Angajații posturilor de radio, televiziune și agențiilor de știri cer mărirea salariilor

Cele trei instituții media naționale au ieșit în stradă pentru a protesta

”Munca noastră are valoare!” și „BNR aparține tuturor”, se putea citi pe unele dintre pancarte.

Foto: Ani Petrova

Angajații Radioului Național Bulgar (BNR), Televiziunii Bulgare (BNT) și Agenției Bulgare de Știri (BTA) au organizat astăzi un protest, cerând salarii echitabile și demne. Jurnaliști, redactori, cameramani, regizori, tehnicieni, cântăreți și muzicieni din orchestrele celor trei instituții media publice cer o creștere salarială de minimum 15%. Protestul s-a desfășurat sub sloganul „Munca în mass-media are valoare”.

”Pentru prima dată, cele trei instituții media publice naționale ies în stradă – nu pentru a transmite știrile, ci pentru a protesta”, au declarat Liuboslav Kostov, economist-șef al Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB), și Mario Ninov, președintele Comitetului Național de Grevă al Confederației Sindicale Podkrepa. ”Cei care au elaborat bugetul pentru 2025 pot fi mândri de acest lucru”, au adăugat ei cu sarcasm.


Potrivit lui Kostov, sunt necesare 14 milioane de leva (aproximativ 7,15 milioane EUR) suplimentare din bugetul de stat pentru a finanța creșterea salarială propusă de 15 % în cele trei instituții – doar 0,1 % din bugetul național total.


Pentru a evidenția salariile inacceptabil de mici, Ninov a citat fișa de salariu a unui muzician din orchestra BNR cu 20 de ani vechime: un salariu brut lunar de 1 612 de leva (824 de euro), ceea ce înseamnă un salariu net de mai puțin de 1 200 de leva (614 de euro).

Fotografii: Ani Petrova, Gheorghi Neikov




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sărăcia crește în Bulgaria

Mai mult de o cincime dintre bulgari sunt săraci, potrivit unei analize a Institutului pentru Economia Pieței. Numărul persoanelor care trăiesc în deficit crește la 21,7% pe baza datelor privind șomajul, nivelul scăzut de educație, numărul mai mare de..

publicat în 11.05.2025 la 11:30

Un nou traseu de drumeții leagă siturile preistorice din zona Vetrino

Noul traseu ecologic de deasupra satului Nevșa din municipiul Vetrino (regiunea Varna) este acum o realitate. Traseul de 10 kilometri, care duce la impresionantele formațiuni rociose cunoscute sub numele de Goliamo și Malko Bulo, a fost inaugurat oficial..

publicat în 10.05.2025 la 15:30

Însorit înainte de prânz și ploios după-amiază

Peste noapte, va fi mai mult senin și aproape calm în cea mai mare parte a țării. Vor mai fi încă nori cumulus în sud-vestul Bulgariei înainte de miezul nopții și va ploua pe alocuri. Temperaturile minime se vor situa între 5° și 10°, în Sofia - în jur..

publicat în 10.05.2025 la 14:45