Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Rosen Jeliazkov: Bulgaria sprijină eforturile Ucrainei pentru o pace justă și durabilă

Volodymyr Zelensky și Rosen Jeliazkov
Foto: Consiliul Ministeral

Bulgaria continuă să sprijine eforturile Ucrainei pentru instaurarea unei păci juste și durabile, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în cadrul unei întâlniri cu președintele Volodymyr Zelensky, potrivit serviciului de presă al guvernului. Cei doi au discutat la Tirana, în cadrul celui de-al șaselea summit al Comunității Politice Europene.

Încetarea focului este una dintre condițiile prealabile pentru negocierile de pace, a declarat premierul. Potrivit acestuia, stabilirea de condiții prealabile poate submina speranța fragilă care există la începutul negocierilor.

Potrivit lui Rosen Jeliazkov, instaurarea păcii nu este doar o modalitate de a opri războiul din Ucraina și de a restabili integritatea teritorială a acesteia, ci și o chestiune legată de securitatea Europei și de modul în care aceasta își va construi arhitectura de securitate și capacitățile de apărare în noul context geopolitic.

Rosen Jeliazkov a subliniat, de asemenea, consolidarea potențialului militar industrial al Europei ca parte a garanțiilor structurale atât pentru Ucraina, cât și pentru continentul european.

Redactor: Diana Țankova

Publicare în limba română: Vlad Mitev

Foto: Consiliul de Miniștri




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Comisarul britanic pentru comerț în Europa vizitează Bulgaria

Ministrul Economiei și Industriei, Petar Dilov, s-a întâlnit cu Chris Barton, comisarul pentru comerț al Majestății Sale pentru Europa, care se află în prezent în vizită oficială în Bulgaria. La întâlnire au participat și Excelența Sa Nathaniel Copsey,..

publicat în 16.05.2025 la 15:30

Alături de noi: evenimente cu adresă balcanică

Turcia găzduiește discuții directe între Rusia și Ucraina Negocierile dintre Rusia și Ucraina pentru a ajunge la o încetare a focului încep în Turcia. Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, s-a întâlnit aseară târziu cu delegația rusă..

publicat în 16.05.2025 la 14:45
Transportul public terestru din Sofia a fost suspendat de la ora 4 dimineața din cauza unui protest - Sofia, 14 mai 2025.

Centrul de Mobilitate Urbană din Sofia: Mâine nu vor opera autobuze, tramvaie și troleibuze

Pentru a treia zi consecutiv, Sofia va fi fără transport terestru, a anunțat Centrul de Mobilitate Urbană pe pagina sa de Facebook. După mai multe ore de întâlnire cu primarul capitalei, Vasil Terziev, reprezentanții KNSB și ai Confederația Muncii..

publicat în 15.05.2025 la 21:00