Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

La cea de-a 20-a Întâlnire Mondială a Mass-Media Bulgare

Șeful BTA: Mass-media bulgară din străinătate are nevoie de sprijin sistematic

Foto: BTA

Cea de-a 20-a Întâlnire Mondială a Mass-Media Bulgare, organizată de Agenția Telegrafică Bulgară, s-a deschis la Sofia. Evenimentul, care se desfășoară sub motto-ul „Mass-media și cunoașterea”, a reunit reprezentanți ai 34 de instituții mass-media din 25 de țări.

La deschidere, directorul general al BTA, Kiril Vâlcev, a subliniat necesitatea urgentă ca Bulgaria să introducă un program de sprijin sistematic pentru mass-media bulgară din străinătate, similar inițiativei de succes deja în vigoare pentru școlile bulgare din străinătate. El a menționat că, la fel cum profesorii transmit cunoștințele despre trecut, jurnaliștii împărtășesc cunoștințele despre prezent.


În discursul său de bun venit adresat participanților, prim-ministrul Rosen Jeliazkov a scris: ”Sper că reuniunea din acest an a mass-media bulgare va servi drept exemplu al faptului că fiecare bulgar, oriunde s-ar afla în lume, este important pentru țara și societatea noastră”.

Svetla Chioseva

În discursul său, directorul general al BNR, Milen Mitev, a subliniat rolul Radio Bulgaria, care se implică activ și menține o legătură puternică cu bulgarii din străinătate. El a vorbit și despre podcastul Podul Credinței, care prezintă comunitățile bisericești ortodoxe bulgare din străinătate. Podcastul este produs de Radio Bulgaria în cooperare cu Episcopia Ortodoxă Bulgară din Europa de Vest și Centrală și Ziarul Bisericesc, publicația oficială a Bisericii Ortodoxe Bulgare, a raportat reporterul Radio Bulgaria Ioan Kolev.

Svetla Chioseva, redactor-șef al revistei bulgaro-ungare Hemus pentru cultură și societate, a subliniat în discursul său beneficiile unor astfel de întâlniri. Acestea nu numai că reunesc mass-media bulgară răspândită în întreaga lume, dar facilitează și contactul acesteia cu instituțiile bulgare, a spus ea, citată de BTA.


La deschiderea forumului a participat și Simeon Saxe-Coburg-Gotha, care s-a adresat participanților la Prima Întâlnire Mondială a Mass-Media Bulgare la Sofia, la 23 mai 2005, când era prim-ministru.

În mod tradițional, în cadrul reuniunii va fi decernat premiul Fondului Național de Donații „13 Secole Bulgaria” pentru contribuția la difuzarea culturii bulgare de către mass-media de limbă bulgară din străinătate.

Redactor: Miglena Ivanova

Publicat și tradus de Vlad Mitev

Fotografii: BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Vineri, 13, va fi însorit, cu averse izolate în nord-est

Vineri, temperaturile minime vor varia între 14° C și 18° C, iar în Sofia vor fi 15° C. Mâine va fi predominant însorit, cu o acumulare mai semnificativă de nori după-amiaza în estul Bulgariei, unde vor fi ploi și furtuni ocazionale. Vântul va fi slab..

publicat în 12.06.2025 la 18:30
Daniel Mitov

Inspecții lansate la două ministere în legătură cu moartea unui tânăr în Varna

La ordinul prim-ministrului Rosen Jeliazkov, până la sfârșitul zilei de vineri va avea loc o inspecție amănunțită a Ministerului de Interne și a Ministerului Sănătății în legătură cu moartea lui Iavor Gheorghiev, în vârstă de 36 de ani, a anunțat..

publicat în 12.06.2025 la 17:00

O familie bulgară a fost nevoită să părăsească Ballymena în urma revoltelor anti-imigranți din Irlanda de Nord

Mama bulgăroaică Mika Koleva și copiii ei au fost nevoiți să părăsească Irlanda de Nord după ce locuința lor din Ballymena, comitatul Antrim, a fost atacată de protestatari. „Asta mă face să vreau să plec de aici pentru a-mi salva copiii”,  a declarat..

publicat în 12.06.2025 la 14:00