De astăzi până la sfârșitul lunii iunie, la Ecomuzeul cu acvariu din Ruse poate fi vizitată expoziția română „Fantezie și culoare”, informează BTA.
Proiectul artistic al cercului de pictură „Culoare și vis” din Corbeni, județul Argeș, include 39 de lucrări ale copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, care au câștigat medalii de aur, argint și alte distincții la concursuri internaționale.
Temele expoziției sunt legate de magia naturii, puterea apei, schimbarea anotimpurilor, simfonia artelor și lumea unică a basmelor. O parte din lucrări sunt inspirate din tradițiile românești – dansuri și costume specifice, a declarat Silvia Trifonova de la Muzeul Regional de Istorie din orașul de la Dunăre. Conceptul expoziției aparține profesoarei Elena Stoyka, care conduce cercul de pictură, ale cărei eleve au picturi în colecții private ale unor regizori, actori și alte personalități publice.
„Fantezie și culoare” este deschisă cu sprijinul Asociației „Euroregion Danubius”.
„Sunteți cei mai buni ambasadori ai Bulgariei, ai limbii și culturii bulgare în întreaga lume, cei mai de succes reprezentanți ai diplomației culturale” – cu aceste cuvinte, vicepreședintele Iliana Iotova i-a salutat pe participanții la cel de-al 62-lea..
Turiștii care vizitează Castelul Reginei Maria din Balcic vor putea cumpăra bilete dintr-un singur loc, începând chiar din acest sezon, anunță Ministerul Culturii din Bulgaria. Ministrul Culturii, Marian Bachev, și rectorul Universității din Sofia,..
Cercetările arheologice subacvatice din golful Taucliman (cunoscut și sub numele de Golful Păsărilor), situat la aproximativ 6 km nord-est de capul Kaliakra, au fost finalizate. În împrejurimi se află zeci de situri arheologice cu valoare istorică:..