Aderarea la zona euro – acolo unde se află cele 20 de mari economii ale Europei – va avea efecte pe termen lung, de 10, 20 sau chiar 30 de ani, a declarat premierul Rosen Zhelyazkov pentru BNT, citat de BTA. Potrivit acestuia, avantajele pe termen lung includ un rating de credit mai ridicat, creșterea investițiilor, stimularea comerțului și a turismului, dar și un grad mai mare de încredere în economia bulgară.
Premierul a recunoscut că în alte state s-au înregistrat rotunjiri ale prețurilor în sus la conversia monetară, însă a subliniat că autoritățile bulgare sunt pregătite să prevină acest fenomen. Tocmai de aceea, măsurile vor începe cu șase luni înainte de 1 ianuarie 2026. El a adăugat că, începând cu 3 iunie, Comisia pentru Protecția Consumatorilor a început deja controale în marile lanțuri comerciale pentru a monitoriza modul de formare a prețurilor.
Campania de informare privind trecerea la euro va viza în mod special persoanele vulnerabile, a precizat Zhelyazkov. Totodată, Ministerul de Interne elaborează planuri pentru a asigura securitatea cetățenilor în momentul în care va începe schimbul valutar./Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Un consorțiu format din compania de stat azeră SOCAR și holdingul privat turc Cengiz este candidatul preferat pentru achiziționarea afacerii companiei ruse Lukoil din Bulgaria, a raportat Dnevnik, citând Capital. Luna trecută, Mehmet Cengiz, CEO și..
Riscul crescând al unui deficit ridicat în bugetul actual și în cel următor, necesită soluții înțelepte și durabile, care să nu conducă la sărăcirea populației, ci la stimularea economiei, afirmă Confederația Sindicală „Podkrepa”, citată de BGNES...
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a salutat designul monedei de 1 euro a Bulgariei într-o postare pe Facebook, a raportat agenția de știri de stat BTA. ”Vești interesante pentru Bulgaria și zona euro! Aruncați o primă privire..
Bulgargaz propune o reducere a prețului gazelor naturale cu aproximativ 2% în septembrie. Acest lucru reiese din declarația depusă de companie, care..
Împrumuturile cresc mai rapid decât depozitele, împrumuturile pentru locuințe rămânând principalul motor, potrivit celor mai recente date ale Băncii..