Participanții la abuzurile asupra persoanelor vârstnice din satul Iagoda, lângă Stara Zagora, riscă până la 12 ani de închisoare, a informat BGNES. Tribunalul districtual din Kazanlak va examina cererea procurorului de a impune o măsură de „arestare permanentă” celor șase persoane arestate în cazul azilului ilegal, din care au fost scoase 75 de persoane, dintre care opt au fost deja spitalizate.
”Principalele acuzații sunt privarea ilegală de libertate și obstrucționarea liberei circulații, neacordarea de asistență corespunzătoare unei persoane aflate în pericol, violență fizică și vătămare corporală”, a declarat procurorul districtual din Stara Zagora, Tanya Dimitrova, într-o conferință de presă, a raportat BNR. Faptele și circumstanțele privind posibila implicare a unor deținuți în alte tipuri de infracțiuni nu au fost încă stabilite.
Milka Raeva, în vârstă de 70 de ani, a povestit pentru bTV despre condițiile inumane: „Ne închid ca pe câinii. Ne dau două felii de pâine și, în căldura asta, nu deschid ușa să intre aerul, de teamă că vom fugi. Au fost patru ani foarte grei. Dumnezeu m-a ajutat. Mulți oameni au murit de foame, fără medici, cu răni, legați”. Astăzi, bătrâna se simte salvată și așteaptă să o îmbrățișeze din nou fiicele sale.
Redactor: Diana Țankova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BGNES
În hotelurile de pe litoralul de nord al Mării Negre pot fi întâlniți angajați din state membre ale Uniunii Europene, a declarat pentru BTA Dimitar Dimitrov, președintele filialei din Dobrici a Asociației Bulgare a Hotelierilor și Restaurantelor. Cel mai..
Cel mai recent single al trupei Ostava, „Spomen” („Amintire”), se înclină spre introspecția caracteristică trupei, oferind o privire melancolică, dar ritmică, asupra a ceea ce urmează să vină din următorul lor album de studio. În timp ce piesa lor..
Mergând spre sud de Ivailovgrad, dăm peste unul dintre cele mai ciudate locuri din Bulgaria – bine ați venit în Mandrița! Fondat în secolul al XVII-lea de coloniști albanezi, acest sat din Munții Rodopi nu și-a păstrat doar limba, ci și clădirile înalte..
Angajații Agenției „Infrastructura Rutieră” vor organiza astăzi, începând cu ora 12:00, o acțiune de protest sub sloganul „Muncă decentă – salarii..
Potențialul inovator și științific al Bulgariei în domeniul agriculturii a fost prezentat de Ministerul Agriculturii și Academia Agricolă în cadrul..
O navă de marfă care transporta îngrășăminte agricole s-a blocat în apele puțin adânci din apropierea canalului de intrare în portul Burgas în timp ce..