„Prioritatea noastră este evacuarea în siguranță a cetățenilor bulgari din Israel”, a declarat ministrul Afacerilor de externe, Georg Georgiev pentru BNT. Listele cu persoanele care doresc să fie evacuate sunt actualizate și se primesc noi semnale. Oamenii nu se află într-un singur loc.
În acest moment, este imposibil să se trimită un avion în Israel. Intervalele sigure pentru evacuare sunt scurte, iar singura opțiune mai puțin riscantă este evacuarea oamenilor pe cale terestră către regiuni mai puțin riscante, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, în Iran se află, de asemenea, câteva persoane care doresc să fie evacuate. Deja 11 persoane au părăsit capitala Iordaniei, Amman, și se află în Bulgaria.
UE nu poate rămâne indiferentă la ceea ce se întâmplă. Raportul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vorbește despre acțiuni neautorizate ale Iranului. Sperăm că există o ieșire din criză. În acest moment, nu există o amenințare directă pentru Bulgaria, a mai spus ministrul.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
„ Ne place să spunem că Bulgaria se întinde acolo unde sunt bulgari. Pentru ca acest spațiu spiritual, aceste granițe spirituale ale Bulgariei, să fie vii și sănătoase, trebuie să existe o legătură puternică cu compatrioții noștri de peste hotare. ”, a..
Procuratura a deschis o procedură de anchetă împotriva membrilor comisiilor electorale sectoriale și raionale din Stara Zagora, Kardzhali, Blagoevgrad și Sofia. În urma unei verificări efectuate de Curtea Constituțională în legătură cu un dosar..
Proprietățile statului care nu sunt folosite și generează cheltuieli trebuie vândute într-un mod transparent și public, prin licitație deschisă pe o platformă electronică, a declarat premierul Rosen Zhelyazkov. În acest sens, guvernul a adoptat un..