Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Eurogrup așteaptă un consens pentru acceptarea Bulgariei în zona euro

Foto: BTA

Președintele Eurogrupului, Pascal Donahue, așteaptă un consens la reuniunea de astăzi de la Luxemburg pentru acceptarea Bulgariei în zona euro, a transmis corespondenta BNR la Bruxelles, Angelina Piskova.

Cred că aderarea Bulgariei la zona euro va fi benefică pentru economia bulgară și că aceasta va contribui la stabilitatea și succesul zonei euro. Am văzut în Irlanda ce a adus acest lucru pentru afaceri, pentru oamenii care doresc să călătorească, pentru studenți, precum și marile avantaje ale utilizării aceleiași monede cu vecinii și ale apartenenței la o unitate monetară atât de puternică precum euro. Există un consens, pe care îl veți vedea mai târziu astăzi, cu privire la aderarea Bulgariei, și cred că acesta va pune bazele următoarei faze de succes a economiei sale", a declarat Donahue.

În ceea ce privește temerile existente în societatea bulgară cu privire la inflație și creșterea prețurilor după adoptarea euro, Donahue a subliniat că o politică bugetară adecvată în următorii ani, Bulgaria va reuși să facă față cu succes acestei provocări.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Euro vine: efecte și dezavantaje

Cel mai important pas către aderarea Bulgariei la zona euro a fost făcut – această țară a primit confirmarea oficială că a îndeplinit toate criteriile necesare în rapoartele de convergență ale Băncii Centrale Europene și ale Comisiei Europene, publicate..

publicat în 05.06.2025 la 17:00

Creștere de 11% a salariului mediu în Bulgaria

Salariul mediu în Bulgaria, în primul trimestru al acestui an, a ajuns la 2443 leva (aproximativ 1249 euro), înregistrând o creștere de 11% față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor Ministerului Muncii, transmise de reporterul BNR, Tsvetelina..

publicat în 05.06.2025 la 11:30

Rosen Zhelyazkov: Beneficiile aderării la zona euro se vor resimți timp de decenii

Aderarea la zona euro – acolo unde se află cele 20 de mari economii ale Europei – va avea efecte pe termen lung, de 10, 20 sau chiar 30 de ani, a declarat premierul Rosen Zhelyazkov pentru BNT, citat de BTA. Potrivit acestuia, avantajele pe termen lung..

publicat în 05.06.2025 la 10:30