În Plovdiv a fost inaugurat un nou centru de producție de aparatură medicală al companiei cehe BTL Industries. La eveniment a participat președintele Rumen Radev, care a subliniat că „relațiile excelente dintre Bulgaria și Cehia la cel mai înalt nivel politic constituie un stimulent puternic pentru aprofundarea parteneriatului comercial și economic bilateral”.
Compania este lider mondial în dezvoltarea, producția, comercializarea și service-ul de echipamente medicale moderne. Noua sa bază de producție din Bulgaria va asigura peste 700 de locuri de muncă pentru specialiști cu înaltă calificare și este singurul centru logistic al companiei, de unde sunt expediate anual peste 40 000 de dispozitive medicale către peste 120 de țări din întreaga lume, a anunțat serviciul de presă al președinției.
La ceremonie au participat, de asemenea, ambasadorul Cehiei în Bulgaria, Miroslav Toman, președintele Camerei de Comerț Bulgaro-Cehă, Maxim Behar, și alții. /MI, tradus și publicat de Iulia Bahovski
Bulgaria face un pas important către aderarea la zona euro, după ce Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană au confirmat că țara îndeplinește criteriile necesare. Premierul Rosen Zhelyazkov a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că aceasta..
Așa cum era de așteptat, raportul de convergență al Comisiei Europene privind Bulgaria, publicat astăzi, confirmă că țara este pregătită să adopte euro la 1 ianuarie 2026, după ce a îndeplinit toate criteriile relevante, inclusiv cele legate de inflație,..
Bulgaria nu mai vizează doar statutul de exportator de energie, ci își propune să devină un actor-cheie în ecosistemul afacerilor de înaltă tehnologie din Europa de Sud-Est. Declarația aparține ministrului energiei, Zhecho Stankov, care a subliniat..
În câteva săptămâni, în portul Burgas va sosi încă o navă cu conducte pentru Coridorul vertical de gaze, a anunțat ministrul energiei, Zhecho Stankov, la..
Eurogrup a recomandat în unanimitate ca Bulgaria să devină cel de-al 21-lea stat membru al zonei euro. Țările din zona monetară comună recomandă..
Președintele Eurogrupului, Pascal Donahue, așteaptă un consens la reuniunea de astăzi de la Luxemburg pentru acceptarea Bulgariei în zona euro, a transmis..