Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Eurogrup a recomandat Bulgariei să adopte moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026

Foto: iStock

Eurogrup a recomandat în unanimitate ca Bulgaria să devină cel de-al 21-lea stat membru al zonei euro. Țările din zona monetară comună recomandă Consiliului UE ca acest lucru să se întâmple începând cu 1 ianuarie anul viitor. Miniștrii de finanțe din zona euro au fost de acord cu evaluările pozitive date de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană privind îndeplinirea cerințelor de către Bulgaria, se arată într-un comunicat al Eurogrupului, citat de BTA.

Consiliul UE trebuie să aprobe vineri, 20 iunie, o scrisoare adresată Consiliului European pentru demararea procedurii. Săptămâna viitoare, Consiliul European va discuta acest subiect, iar procesul se va încheia la 8 iulie cu votarea avizului în Parlamentul European și adoptarea de către Consiliul UE a ultimelor decizii necesare.

La reuniunea de la Luxemburg, Bulgaria a fost reprezentată de ministrul Finanțelor, Temenuzhka Petkova, și de guvernatorul Băncii Naționale, Dimitar Radev.

Înaintea forumului, președintele Eurogrupului, Pascal Donahue, și Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, au respins temerile că aderarea Bulgariei la zona euro ar putea duce la o inflație serioasă și la creșterea prețurilor în țară. Ca argument, ei au invocat angajamentul Sofiei de a conduce o politică bugetară rațională și sigură. 

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgargaz propune o reducere a prețului gazelor naturale cu aproximativ 2% în septembrie

Bulgargaz propune o reducere a prețului gazelor naturale cu aproximativ 2% în septembrie. Acest lucru reiese din declarația depusă de companie, care trebuie aprobată de autoritatea de reglementare în domeniul energiei (KEVR). Dacă acest lucru se va..

publicat în 25.08.2025 la 10:30
Borislav Guțanov

Aproape un sfert din economia Bulgariei se află în sectorul gri

”Aproape un sfert din economia Bulgariei se află în sectorul gri – aproximativ 23-24%. Pe de altă parte, nu sunt suficiente fonduri pentru pensii, pentru tineri, pentru mame, pentru al doilea an de maternitate. Cum pot fi obținute fondurile atunci când o..

publicat în 22.08.2025 la 15:30
Гроздан Караджов

Guvernul bulgar deschide transportul feroviar de călători pentru operatori străini

Guvernul a aprobat o procedură prin care transportul feroviar de călători din Bulgaria va fi deschis și pentru companii străine, începând cu 13 decembrie 2026. Contractele vor avea o durată de 12 ani, iar teritoriul țării a fost împărțit în trei regiuni..

publicat în 21.08.2025 la 10:15