Eurogrup a recomandat în unanimitate ca Bulgaria să devină cel de-al 21-lea stat membru al zonei euro. Țările din zona monetară comună recomandă Consiliului UE ca acest lucru să se întâmple începând cu 1 ianuarie anul viitor. Miniștrii de finanțe din zona euro au fost de acord cu evaluările pozitive date de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană privind îndeplinirea cerințelor de către Bulgaria, se arată într-un comunicat al Eurogrupului, citat de BTA.
Consiliul UE trebuie să aprobe vineri, 20 iunie, o scrisoare adresată Consiliului European pentru demararea procedurii. Săptămâna viitoare, Consiliul European va discuta acest subiect, iar procesul se va încheia la 8 iulie cu votarea avizului în Parlamentul European și adoptarea de către Consiliul UE a ultimelor decizii necesare.
La reuniunea de la Luxemburg, Bulgaria a fost reprezentată de ministrul Finanțelor, Temenuzhka Petkova, și de guvernatorul Băncii Naționale, Dimitar Radev.
Înaintea forumului, președintele Eurogrupului, Pascal Donahue, și Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, au respins temerile că aderarea Bulgariei la zona euro ar putea duce la o inflație serioasă și la creșterea prețurilor în țară. Ca argument, ei au invocat angajamentul Sofiei de a conduce o politică bugetară rațională și sigură.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Scăderea preconizată a exporturilor bulgare către SUA ca urmare a noilor tarife este de aproximativ 32,8%. Aceasta reprezintă 1,5% din totalul exporturilor țării, afirmă viceministrul economiei și industriei, Doncio Barbalov. Scăderea PIB-ului bulgar în..
Institutul Național de Securitate Socială plătește 16.000 din totalul de aproape 2 milioane de pensii către bulgarii din străinătate. Cel mai mare număr de pensionari bulgari trăiește în Germania – 4.100. Un pensionar bulgar trăiește în Coreea de Sud și..
Exporturile Bulgariei către Statele Unite ar urma să scadă cu aproximativ 32,8% ca urmare a introducerii noilor tarife vamale de 15%, a declarat vice-ministrul economiei și industriei, Doncio Barbalov. Pierderea reprezintă circa 1,5% din totalul..
Concernul german de apărare „Rheinmetall” și Bulgaria vor construi două fabrici militare pe teritoriul bulgar, în baza unei societăți mixte ce urmează a fi..
Bulgargaz propune o reducere a prețului gazelor naturale cu aproximativ 2% în septembrie. Acest lucru reiese din declarația depusă de companie, care..
Împrumuturile cresc mai rapid decât depozitele, împrumuturile pentru locuințe rămânând principalul motor, potrivit celor mai recente date ale Băncii..