Fostul viceministru de Finanțe, Georgi Klisurski, din partidul „Continuăm schimbarea”, a anunțat că părăsește formațiunea PP. Într-o postare pe Facebook, Klisurski a scris:
„Părăsesc PP. Sunt dezamăgit și dezgustat”. Cu o zi înainte, pe 25 iunie, Kiril Petkov și-a dat demisia din funcția de copreședinte al PP și de deputat.
Petkov și-a motivat decizia prin asumarea responsabilității politice după scandalul cu primarii din districtele „Mladost” și „Lyulin” și doi consilieri municipali, care au părăsit și ei PP sub acuzația că au fost supuși presiuni pentru manipularea licitațiilor publice și deturnarea de fonduri către partid.
Comisia anticorupție a efectuat percheziții în primăria capitalei. După verificări, Parchetul General al Sofiei (PGS) a acuzat patru persoane de luare de mită și participare la o grupare criminală organizată.
A urmat arestarea viceprimarului Sofiei, Nikola Barbutov, responsabil cu „Politici europene, activitate internațională și turism”. Acesta a fost acuzat de două infracțiuni: participare la o grupare criminală organizată și promisiune de mită, a informat BTA.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiCu un sprijin electoral de 24,5%, GERB-SDS își păstrează avantajul față de celelalte forțe politice, reiese dintr-un sondaj național reprezentativ realizat de agenția sociologică „Gallup International Balkan” în perioada 28 mai-4 iunie 2025 și finanțat..
Bulgaria îndeplinește cerințele pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în domeniul educației. Acest lucru este menționat în raportul prezentat de Comitetul pentru politici educaționale al OCDE, care a emis o..
Forumul „Diplomația minunilor – cele mai vechi minuni ale Bulgariei și Turciei” a avut loc la Sofia, organizat de Ambasada Turciei și Europa Nostra – Bulgaria În cadrul forumului a fost prezentată la Sofia o expoziție cu situri arheologice importante..
Asumarea responsabilității este un pas către restabilirea încrederii în coaliție. Astfel a comentat deputatul PP-DB Ivailo Mircev demisia lui Kiril..
Kiril Petkov a anunțat într-o conferință de presă că își asumă responsabilitatea politică și își dă demisia din funcția de copreședinte al „Continuăm..
În cadrul unei ședințe a Consiliului Municipal al Sofiei (SCC), oficialii municipali care au părăsit recent partidul „Continuăm Schimbarea” (PP) au..