În seara zilei de 30 iunie 2025, Orchestra Centrului Național de Artă Tinerimea Română, sub bagheta renumitului dirijor Cristian Mandeal, a susținut un concert extraordinar la Varna, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică „Varna Summer” (Международен музикален фестивал “Варненско лято”).
La eveniment a participat și ambasadorul României în Republica Bulgaria, Brândușa Predescu. Programul muzical a cuprins, printre altele, Concertul triplu și Simfonia a VII-a de Ludwig van Beethoven, precum și arii din repertoriul românesc.
Concertul, care a avut loc cu sprijinul Ambasadei României la Sofia, s-a bucurat de un real succes în rândul publicului. Participarea Orchestrei Tinerimea Română la prestigiosul festival a fost rezultatul unor eforturi susținute, timp de peste doi ani, din partea misiunii diplomatice române și a maestrului Mario Hossen.
Sursă text: Ambasada României în Republica BulgariaPreședinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a participat la dezvelirea monumentului dedicat regelui român Carol I în Pordim. Monumentul se află în casa-muzeu „Majestatea Sa Regală Carol I”. Inițiativa a fost organizată de municipalitatea din..
La punctul de frontieră Oriahovo, către România, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile a fost suspendată activitatea platformei de feribot care asigură legătura Oriahovo–Bechet între cele două maluri ale Dunării. Traficul se desfășoară..
Festivalul de vin „Urban Wine Fest” va avea loc pe 26 și 27 septembrie 2025 , în centrul orașului Ruse . Evenimentul reunește crame din toată Bulgaria, care vor prezenta 45 de vinuri din 17 soiuri locale și internaționale . Festivalul face parte din..
Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a participat la dezvelirea monumentului dedicat regelui român Carol I în Pordim. Monumentul se află în..