Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Opt bizoni noi au fost stabiliți în Munții Rodopi de Est

Foto: rewilding-rhodopes.com

Un total de opt bizoni – doi masculi și șase femele – au fost aduși în luna iunie, în două etape, în zona satului Zhenda din Munții Rodopi de Est, de către Fundația Wilder Rhodopes, relatează BTA.

Doi dintre bizoni au fost echipați cu zgărzi prevăzute cu transmițător satelitar. Potrivit experților, acest sistem va permite monitorizarea în timp real a mișcărilor și comportamentului animalelor – un element esențial pentru succesul procesului de adaptare.

La ambele transporturi au participat doi medici veterinari români, reprezentanți ai organizațiilor Fundația Visual Lianei și Paumi Vet.

Primele observații arată că animalele se adaptează bine la noul habitat, manifestând un comportament liniștit și un ritm regulat de hrănire – semne clare ale unei aclimatizări reușite.

Cu doar două săptămâni în urmă, Fundația „Wilder Rhodopes” anunța nașterea a trei pui de bizon într-o altă regiune a Munților Rodopi de Est, în apropierea barajului „Studen Kladenets”, unde fundația derulează de asemenea un program de reintroducere a speciei. Acolo, numărul puilor născuți în sălbăticie a ajuns la 22.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Spital din Gaza

Un medic bulgar din Gaza: „Este iadul, vă spun, este iadul pe pământ”.

Atacurile israeliene asupra spitalului Nasser din Gaza au ucis cel puțin 15 persoane, printre care patru jurnaliști, a raportat Reuters, citând autoritățile palestiniene din domeniul sănătății. Medicul bulgar Milena Anghelova-Ci lucrează ca..

publicat în 25.08.2025 la 16:45

O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025”

O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025” Bulgăroaica din Basarabia, Maria Jeliaskova, din Bolgrad, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025”, a anunțat Agenția Executivă pentru Bulgarii din..

publicat în 25.08.2025 la 16:00

O dubă care transporta 24 de migranți a fost interceptată în apropierea satului de coastă Lozeneț

O dubă care transporta 24 de migranți, condusă de un șofer bulgar, a fost interceptată noaptea trecută în apropierea satului Lozeneț (municipalitatea Țarevo), a declarat pentru bTV șeful Direcției Generale a Poliției de Frontieră, Anton Zlatanov. O dubă..

publicat în 25.08.2025 la 14:00