Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Elevii YES Bulgaria se întorc după un an de studii în liceele din SUA

Foto: U.S. Embassy Sofia

Douăzeci și doi de elevi bulgari care au petrecut ultimul an școlar în licee din Statele Unite, de la Texas până în Vermont, s-au întors acasă. Schimbul a fost organizat de programul YES Bulgaria.

În ultimele luni, adolescenții nu numai că au studiat, dar au și împărtășit tradiții bulgare, cum ar fi baniță (plăcintă), au participat la baluri americane și au câștigat titluri de fotbal american, potrivit paginii de Facebook a Ambasadei SUA la Sofia. Ambasada adaugă că acest schimb favorizează prietenii durabile și un viitor mai puternic pentru ambele țări.

Editor: Miglena Ivanova

Publicat în română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Tinerii medici cer ca salariul minim să fie de cel puțin 150% din salariul mediu

Medicii fără specializare și asistenții medicali să primească un salariu minim egal cu 150% din salariul mediu pe economie, este propunerea medicilor protestatarilor din cadrul inițiativei „Viitor în Bulgaria” în cadrul unei mese rotunde organizate la..

publicat în 03.07.2025 la 08:30

A șaptea săptămână „Erasmus+” reunește profesori bulgari din 11 țări

Interacțiunea dintre profesori și elevi se află în centrul atenției în cadrul celei de-a șaptea săptămâni internaționale „Erasmus+”, organizată de Universitatea „Sfinții Chiril și Metodiu” din Veliko Tarnovo în sprijinul școlilor duminicale bulgare din..

publicat în 02.07.2025 la 17:45

Modificări ale regulamentului pentru a permite străinilor să se înregistreze ca operatori de drone

Ministerul Transporturilor a publicat spre dezbatere publică modificările aduse Regulamentului privind sistemele aeriene fără pilot. Se prevede înființarea de centre de formare pentru operatorii de drone, în care cerințele sunt aproape identice cu cele..

publicat în 02.07.2025 la 14:30