Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Țara va rămâne un susținător ferm al disciplinei fiscale, a promis ministrul finanțelor

Foto: BGNES

Ministrul Finanțelor, Temenujka Petkova, a declarat la Bruxelles, în cadrul ceremoniei oficiale de semnare a documentelor finale care marchează intrarea Bulgariei în zona euro și adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2026, că țara va rămâne un susținător ferm al disciplinei fiscale în cadrul zonei euro.

La ceremonie au participat Stephanie Løse, ministrul afacerilor economice al Danemarcei, țara care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis, președintele Eurogrupului Pascal Donohue și vicepreședintele Băncii Centrale Europene Luis de Guindos.

”Este un succes enorm pentru țara noastră, o zi istorică. Au fost necesari ani de eforturi și perseverență pentru a ajunge în acest punct. Să ne felicităm pentru acest succes și să ne bucurăm, pentru că ne așteaptă numai lucruri bune”, a declarat Petkova, citată de BTA.

Editor: Ivo Ivanov

Publicat în limba română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Iliana Iotova

Vicepreședintele Iotova: Credința creștină și alfabetizarea au păstrat poporul bulgar timp de 12 secole

Vicepreședintele Iotova: Credința creștină și alfabetizarea au păstrat poporul bulgar timp de 12 secole Datorită creștinării, alfabetului și limbii, poporul bulgar și Bulgaria au rămas în memoria Europei chiar și atunci când statul bulgar a dispărut..

publicat în 24.09.2025 la 15:30

Bulgaria se alătură unei declarații a 35 de state membre ale ONU privind Ucraina

În cadrul celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU de la New York, ministrul bulgar al afacerilor externe, Gheorg Gheorghiev, a participat la o declarație comună adresată mass-media, alături de ministrul ucrainean al afacerilor externe, Andrii..

publicat în 24.09.2025 la 13:15

Sofia va susține decizia UE de a opri importurile și tranzitul de gaze rusești

Ca parte a UE, Bulgaria se va alătura deciziilor comunității din 2026 de a întrerupe utilizarea sau tranzitul de gaze naturale rusești. Acest lucru a fost declarat la New York, unde prim-ministrul Rosen Jelyazkov participă la forumul anual al ONU,..

publicat în 24.09.2025 la 09:30