Talentul bulgar al tenisului Ivan Ivanov, cap de serie numărul șase la Campionatul Britanic de Tenis pentru Juniori, și-a asigurat locul în finala de Grand Slam de la Wimbledon.
Într-un meci semifinal palpitant, Ivanov s-a răzbunat pentru înfrângerea suferită anterior în semifinalele Openului Francez, învingându-l pe germanul Max Schoenhaus, cap de serie numărul 13, cu 7-6(7), 7-6(5).
Este doar a doua oară în 17 ani când un jucător bulgar ajunge în finala juniorilor de la Wimbledon, ultimul fiind Grigor Dimitrov, care a câștigat titlul.
Pentru a spori emoția, este posibil să avem o finală 100% bulgară. Vărul lui Dimitrov, Alexander Vassilev, îl va înfrunta pe americanul Ronit Karki în cealaltă semifinală programată pentru astăzi.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Bulgaria își întâmpină noile legende ale voleiului După primirea oficială la Aeroportul Vasil Levski în această dimineață, echipa națională de volei a Bulgariei, vicecampioană la Campionatul Mondial masculin din 2025 din Filipine, s-a întâlnit cu fanii..
La Campionatul Mondial de Volei din Filipine, bulgarii au scris istorie, cucerind pentru a doua oară în istoria voleiului bulgar medalia de argint la un Mondial, după o pauză de 55 de ani! În lupta pentru titlu, în cea de-a 21-a ediție a..
Este pentru a doua oară în istoria voleiului când echipa națională a Bulgariei ajunge în finala mondială. Jucătorii bulgari au câștigat cu 3:1 după o serie de jocuri spectaculoase (cu 20:25, 25:23, 21:25 și 25:22 puncte). Bulgaria a început meciul cu..
Bulgaria își întâmpină noile legende ale voleiului După primirea oficială la Aeroportul Vasil Levski în această dimineață, echipa națională de volei a..