Talentul bulgar al tenisului Ivan Ivanov, cap de serie numărul șase la Campionatul Britanic de Tenis pentru Juniori, și-a asigurat locul în finala de Grand Slam de la Wimbledon.
Într-un meci semifinal palpitant, Ivanov s-a răzbunat pentru înfrângerea suferită anterior în semifinalele Openului Francez, învingându-l pe germanul Max Schoenhaus, cap de serie numărul 13, cu 7-6(7), 7-6(5).
Este doar a doua oară în 17 ani când un jucător bulgar ajunge în finala juniorilor de la Wimbledon, ultimul fiind Grigor Dimitrov, care a câștigat titlul.
Pentru a spori emoția, este posibil să avem o finală 100% bulgară. Vărul lui Dimitrov, Alexander Vassilev, îl va înfrunta pe americanul Ronit Karki în cealaltă semifinală programată pentru astăzi.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Rosița Denceva a început cu dreptul turneul de tenis Roland-Garros din Franța. La simplu feminin, ea a învins-o pe Kristina Penickova, SUA, cap de serie nr. 2, cu 6-4, 6-1. O altă jucătoare bulgară s-a calificat în turul al doilea la simplu feminin –..
Campionatul European de Canotaj pentru bărbați și femei a fost deschis oficial la baza de canotaj din Plovdiv. Competiția se desfășoară în perioada 29 mai – 1 iunie și reunește 800 de sportivi din 33 de țări. La ceremonia de deschidere, președinta..
Nikola Tzolov s-a clasat pe primul loc în cursa de Formula 3 din Monaco! El a parcurs cele 27 de ture în 42:16.874 minute și a înregistrat a cincea victorie record în clasa sa. Tzolov a pornit din prima poziție, pe care a câștigat-o în calificările de..
Explozie de bucurie pentru tenisul bulgar! Ivan Ivanov, în vârstă de doar 16 ani, a cucerit titlul la simplu juniori la Wimbledon, după o serie de șase..
Explozie de entuziasm în sportul bulgar! Naționala feminină U19 a Bulgariei a scris istorie la Osijek (Croația), devenind campioană mondială la volei ,..