Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Ministerul Muncii și Politicii Sociale va lansa un program destinat atragerii bulgarilor din străinătate

Foto: BNT

Începând din această toamnă, Ministerul Muncii și Politicii Sociale va lansa un program destinat atragerii bulgarilor din străinătate. Peste 33 de milioane de euro vor finanța inițiativa ”Eu aleg Bulgaria”, a raportat 24chasa.bg. Obiectivul este de a readuce lucrătorii în țară, întrucât întreprinderile se confruntă în prezent cu un deficit de aproximativ 260 000 de angajați. Programul va promova, de asemenea, migrația internă către localități mai mici.

Programul oferă un pachet de sprijin care include asistență pentru mutarea bunurilor gospodărești și o alocație pentru locuință pentru cei care acceptă un loc de muncă în localități în care nu dețin o locuință. Persoanele care nu vorbesc limba bulgară vor beneficia de cursuri de limbă. De asemenea, este prevăzută o alocație de transport cuprinsă între 1 și 3,50 euro pe zi pentru a acoperi cheltuielile de deplasare la locul de muncă. Pentru a compensa salariile mai mici din Bulgaria în comparație cu alte țări, programul va oferi stimulente financiare pentru a completa salariile angajaților.

Editat de Ivo Ivanov

Publicat și tradus de Vlad Mitev

Foto: BNT




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria riscă să nu respecte cadrul fiscal al UE în 2026

Șase țări, printre care și Bulgaria, riscă să nu respecte cadrul fiscal al UE în 2026. Acest lucru este evidențiat în Pachetul de toamnă al Semestrului european 2026, adoptat de Comisia Europeană. Alte 12 țări sunt îndemnate să continue implementarea..

publicat în 26.11.2025 la 13:15

Uniunea Judecătorilor avertizează asupra riscurilor unui program soft antivirus

Uniunea Judecătorilor a tras un semnal de alarmă privind introducerea unui nou program soft antivirus pe computerele instanțelor. Magistrații se tem că acesta ar putea încălca regulile privind protecția datelor personale și ar putea afecta independența..

publicat în 26.11.2025 la 11:45

Proiectul de buget pentru 2026 aduce nemulțumirile în stradă

Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria a lansat un apel la participarea la un protest pe 26 noiembrie împotriva bugetului pentru 2026, care urmează să fie adoptat în a doua lectură. „Facem apel nu numai la membrii noștri, ci și la toți..

publicat în 26.11.2025 la 09:45