Miercuri, Consiliul de Miniștri a adoptat Programul de sprijin pentru comunitățile, organizațiile și mass-media bulgare din străinătate pentru 2025. Aproximativ 90 000 de euro au fost aprobați din bugetul Ministerului Afacerilor Externe în acest scop.
Programul se adresează comunităților și organizațiilor bulgare din străinătate, potrivit Serviciului de Informare al Guvernului. În contextul schimbului continuu de informații, acestea joacă un rol important în conectarea diverselor reprezentanți ai diasporei bulgare. Acest lucru contribuie la informarea bulgarilor cu privire la procesele, evenimentele și inițiativele din interiorul și din afara granițelor Bulgariei.
Programul va sprijini inițiativele comunităților, organizațiilor și mass-media bulgare din Balcanii de Vest și din țările Europei de Est cu populație bulgară semnificativă. Aceste inițiative vizează consolidarea capacității de identificare, combatere și prevenire a știrilor false, a dezinformării, a interferențelor externe și a manipulării informațiilor.
Redactor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Noile politici ale UE și locul Bulgariei în cadrul acestora O nouă cale de urmat pentru Uniunea Europeană – aceasta este viziunea prezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său anual privind starea Uniunii, ținut la..
Bulgaria este pregătită să răspundă la eventuale incursiuni aeriene ale dronelor rusești, în special în nord-estul țării, a declarat ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, într-un interviu acordat bTV. El a anunțat că guvernul va contracta un împrumut..
Tribunalul din Sofia a respins cererea primarului din Varna, Blagomir Koțev, de modificare a măsurii preventive de „arest preventiv” și l-a menținut în arest, a raportat BTA. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Tribunalul din Sofia..
Bulgaria este pregătită să răspundă la eventuale incursiuni aeriene ale dronelor rusești, în special în nord-estul țării, a declarat ministrul Apărării,..
Noile politici ale UE și locul Bulgariei în cadrul acestora O nouă cale de urmat pentru Uniunea Europeană – aceasta este viziunea prezentată de..