Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a acordat luni, în cadrul unei ceremonii oficiale la palatul prezidențial, plachete onorifice jucătorilor de tenis Ivan Ivanov și Alexander Vasilev.
Ivanov a fost onorat pentru câștigarea titlului la simplu masculin la Campionatul de la Wimbledon din acest an, marcând o etapă importantă în cariera sa de junior. Ivanov, în vârstă de 16 ani, a câștigat titlul săptămâna trecută cu o performanță impecabilă, fără a pierde niciun set pe parcursul turneului — o realizare care oglindește triumful lui Grigor Dimitrov la Wimbledon în 2008, când era junior.
Alexander Vasilev a primit, de asemenea, recunoașterea președintelui pentru calificarea în semifinalele competiției juniori de la Wimbledon. Ambii jucători au înregistrat progrese semnificative în clasamentul mondial junior, Ivanov fiind acum oficial numărul 1 mondial în clasamentul ITF junior (sub 18 ani), iar Vasilev urcând pe locul patru.
”Realizarea voastră de a ajunge în vârful clasamentului mondial este un succes remarcabil. Ea reflectă nu numai talentul, voința și dedicarea voastră incontestabile, ci și întruchipează puterea și spiritul rezilient al poporului bulgar”, a declarat președintele Radev în timpul ceremoniei.
Știrea a fost difuzată pentru prima dată de Radio Național Bulgar (BNR), programul Orizont.
Redactor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Kameliya Stoimenova, în vârstă de 22 de ani, a doborât recordul național la 200 de metri bras feminin într-o piscină cu bazin scurt aparținând legendei bulgare a înotului Tanya Bogomilova, a anunțat clubul de înot „Sprint-Sofia”. Știrea a fost confirmată..
Bulgaria va găzdui primele trei etape ale cursei cicliste Giro d'Italia 2026, relatează Radsport aktuell, citat de BTA. Potrivit publicației germane, cea de-a 109-a ediție a Giro va începe în orașul bulgar Burgas, de pe coasta Mării Negre, în luna mai,..
Grigor Dimitrov revine pe teren după o absență de trei luni din cauza accidentării grave suferite la Wimbledon. El îl va înfrunta în această seară pe francezul Giovanni Mpetshi Perricard în prima rundă a turneului Masters de la Paris, cu un fond de..
Kameliya Stoimenova, în vârstă de 22 de ani, a doborât recordul național la 200 de metri bras feminin într-o piscină cu bazin scurt aparținând legendei..