Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Modificările Legii privind Introducerea Euro adoptate în prima lectură

Foto: BTA

Parlamentul a adoptat în prima lectură modificările Legii privind introducerea euro. Conform proiectului de amendamente, care a fost adoptat inițial în august 2024, în perioada 8 august 2025 - 31 decembrie 2026, toate prețurile bunurilor și serviciilor vor trebui afișate atât în leva bulgărească, cât și în euro. Prețurile afișate în ambele monede trebuie să aibă aceeași dimensiune, font și culoare, conform informațiilor furnizate de jurnalista BNR Violeta Așikova.

În această perioadă de tranziție, comercianților li se va interzice să majoreze prețurile, cu excepția cazului în care aceste modificări sunt justificate de factori economici obiectivi.

Până la sfârșitul anului 2026, comercianții cu cifră de afaceri mare – cei care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, produse din tutun, produse nealimentare și produse medicamentoase – vor fi obligați să publice săptămânal pe site-urile lor web informații actualizate. Aceste actualizări trebuie să includă prețurile finale de vânzare cu amănuntul ale produselor din coșul mare de consum și să fie publicate în ultima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni.

Modificările au fost susținute de GERB-SDS, DPS–Un Nou Început, BSP–Stânga Unită, Există un Astfel de Popor și un deputat independent. Între timp, opoziția și-a exprimat îngrijorarea cu privire la legislația propusă.

Coaliția Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată a criticat proiectul de lege prezentat de Consiliul de Miniștri, calificându-l o amenințare gravă la adresa economiei bulgare. Deputatul Atanas Atanasov a declarat că legea ar abolii economia de piață.

Amendamentele așteaptă acum o a doua lectură înainte de a putea fi adoptate.

Editor: Miglena Ivanova

Publicat în limba română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Plamen Dimitrov

Costul lunar al vieții pentru persoanele active crește, potrivit sindicatelor

Până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2025, este necesar un venit lunar net de 2748 de leva (1 331 de euro) pentru a întreține o gospodărie formată din doi adulți și un copil cu vârsta sub 14 ani. O persoană singură care lucrează are..

publicat în 23.07.2025 la 17:45

Bulgaria dorește un dialog constructiv privind monumentele militare bulgare din Serbia

Ministrul apărării Atanas Zapryanov și ambasadorul Serbiei Milan Ravic au avut prima întâlnire după numirea acestuia la Sofia, a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării. Cele două părți au subliniat relațiile de bună vecinătate, bazate pe..

publicat în 23.07.2025 la 14:00

Protestele inițiativei Justiție pentru Toți vor continua în toamnă

Cetățenii au cerut demisia procurorului general interimar Borislav Sarafov printr-un marș de protest de la Palatul Judiciar din Sofia până la clădirea istorică a Adunării Naționale. Protestul organizat de inițiativa Justiție pentru Toți s-a încheiat cu..

publicat în 23.07.2025 la 13:15