Ziua porților deschise la Farul Shabla va avea loc astăzi, anunță municipalitatea Shabla.
Vizitatorii sunt invitați să descopere cel mai vechi far funcțional de pe litoralul bulgăresc, să pășească în clădirea istorică, să afle detalii captivante despre navigația maritimă și istoria construcției și să se bucure de o panoramă spectaculoasă spre mare.
Potrivit istoricilor, pe promontoriul Shabla exista o strajă de foc încă din secolul al V-lea î.Hr., iar portul local Carian era considerat cel mai important punct de tranzit din regiune, amintește BTA. Farul din Shabla, inspirat din celebrul far din Alexandria, a fost inaugurat oficial în 1857. Cu toate acestea, cercetătorii susțin că, de fapt, atunci a avut loc o restaurare, construcția inițială datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
În interiorul farului se păstrează un mesaj special, scris de angajați pentru generațiile viitoare, care va fi deschis abia peste două secole de la ridicarea edificiului, potrivit Ministerului Turismului.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Pe 28 august, grădina din spatele Moscheii Dzhumaya din Plovdiv va deveni un spațiu al redescoperirii culinare, în cadrul festivalului „Vara în Orașul Vechi”. Sub conceptul „Gustul trecutului”, bucătarul Rosen Chakarov și laboratorul său culinar..
Numărul călătoriilor în străinătate efectuate de cetățenii bulgari în iulie 2025 a crescut cu 16,8% față de iulie 2024. Conform datelor NSI, cele mai multe călătorii au fost către: Grecia - 261,7 mii, Turcia - 253,2 mii, România - 91,7 mii, Germania -..
În această dimineață, în jurul orei 8:45, o tornadă de apă a apărut deasupra mării, în apropierea satului Sinemoreț, de pe coasta bulgară a Mării Negre, a raportat BGNES. Motivul este reprezentat de furtunile din ultimele zile de-a lungul coastei Mării..