Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Campanie de screening pentru tuberculoză în rândul refugiaților din Bulgaria

Foto: Arhivă

O campanie de screening pentru tuberculoză va fi desfășurată în rândul refugiaților din Bulgaria, cu sprijinul Agenției de Stat pentru Refugiați. Inițiativa aparține Ministerului Sănătății, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Crucea Roșie din Bulgaria.

Anunțul a fost făcut de președintele Agenției, Ivan Ivanov, în cadrul unei întâlniri cu inspectorul șef în sănătate publică, conf. prof. Angel Kunchev, și cu Țvetalina Ananieva, consultant în cadrul Biroului Național al OMS, potrivit unei informări transmise de BTA.

Campania are ca obiectiv sprijinirea eforturilor autorităților sanitare în prevenirea și controlul tuberculozei, cu accent pe solicitanții de azil din regiunile considerate cu risc. Echipe medicale mobile vor desfășura activități de screening în Centrele de Înregistrare și Recepție din Sofia și Harmanli.

Având în vedere numărul ridicat de refugiați din Ucraina, acțiunile vor fi extinse și în regiunile Sofia, Blagoevgrad, Plovdiv, Dobrich, Burgas și Varna.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

O dubă care transporta 24 de migranți a fost interceptată în apropierea satului de coastă Lozeneț

O dubă care transporta 24 de migranți, condusă de un șofer bulgar, a fost interceptată noaptea trecută în apropierea satului Lozeneț (municipalitatea Țarevo), a declarat pentru bTV șeful Direcției Generale a Poliției de Frontieră, Anton Zlatanov. O dubă..

publicat în 25.08.2025 la 14:00

Cel de-al 32-lea Festival Național al Karakacеanilor a avut loc în apropiere de Sliven

Cel de-al 32-lea Festival Național al Karakacеanilor a avut loc în zona „Karandila”, lângă orașul Sliven, pe 23 august. Evenimentul ea fost organizat de Federația Societăților Culturale și Educaționale ale Karakacеanilor din Bulgaria. Deschiderea a avut..

publicat în 25.08.2025 la 13:15

Ucrainenii din Bulgaria au sărbătorit Ziua Independenței

Comunitatea ucraineană din Bulgaria a sărbătorit Ziua Independenței Ucrainei. Cu această ocazie, clădirea Primăriei Capitalei a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean. „De la începutul războiului, deja de patru ani sărbătorim această zi. Este..

publicat în 25.08.2025 la 11:30