În cadrul vizitei oficiale la Chişinău, la întâlnirea cu președintele Moldovei, Maia Sandu, premierul Rosen Jeliazkov a declarat că Bulgaria sprijină ferm integrarea europeană a Moldovei. Jeliazkov a subliniat că guvernul nostru apreciază înalt voința politică a instituțiilor moldovenești de a continua cu hotărâre pe calea reformelor, a statului de drept și a consolidării instituțiilor democratice, în ciuda provocărilor geopolitice legate de războiul din Ucraina.
Procuratura a formulat noi acuzații împotriva primarului orașului Varna, Blagomir Koțev, a informat reporterul BNR Silvia Velikova. Se așteaptă ca vineri să i se prezinte materialele din dosar, ceea ce înseamnă că ancheta privind scandalul de corupție..
Se vor depune toate eforturile pentru a se asigura că niciun segment al populației nu va fi afectat negativ, a declarat ministrul Afacerilor Sociale, Borislav Guțanov, referindu-se la pregătirea proiectului de buget pentru 2026. ”Nu văd pe nimeni să..
Primul consulat onorific al Bulgariei în Norvegia a fost inaugurat oficial pe 24 octombrie 2025 în orașul Stavanger, a anunțat Ambasada Bulgariei la Oslo pe Facebook. După intonarea imnurilor naționale ale Bulgariei și Norvegiei, ambasadoarea Desislava..
Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din..
Majoritatea din Parlament a trecut peste veto-ul președintelui asupra Legii pentru promovarea investițiilor. Proiectul de lege fusese adoptat în a doua..