Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Două avioane suedeze de stingere a incendiilor vor rămâne în Bulgaria pe tot parcursul lunii august

Foto: BTA

Situația incendiilor din Bulgaria rămâne complexă, astfel încât dezbaterea politică pe această temă ar trebui să fie constructivă, nu distructivă. Acesta a fost mesajul transmis de premierul Rosen Jeliazkov la începutul ședinței de guvern. El a mulțumit tuturor celor care luptă împotriva incendiilor. Jeliazkov a subliniat că, în luna august, pentru a controla incendiile, statul va opera cu echipamentele existente și cu cele furnizate în cadrul Mecanismului de protecție civilă al UE. Avioanele din Suedia vor rămâne în Bulgaria pe toată durata lunii august, a adăugat premierul.

Opoziția parlamentară a criticat măsurile autorităților de combatere a incendiilor. Potrivit liderului partidului Renaștere, Kostadin Kostadinov, 85 de milioane de euro din bugetul de anul trecut nu au fost utilizate pentru achiziționarea de echipamente de stingere a incendiilor. ”Ne aflăm în aceeași situație pentru al treilea an”, a declarat copreședintele Continuăm Schimbarea, Nikolay Denkov.

Editor: Ivo Ivanov

Publicare în limba română: Alexander Markov

Foto: BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

La Sofia, vameșii au confiscat o cantitate mare de țigări electronice tip vape, de contrabandă

Inspectorii din cadrul Direcției „Informații și Investigații Vamale” a Administrației Vamale Sofia au descoperit 2.800 de țigări electronice tip vape, a anunțat Agenția Vamală, citată de BGNES. Fiecare dispozitiv conținea 15 mililitri de lichid,..

publicat în 21.08.2025 la 14:00

120 de mii de tineri bulgari, prinși în capcana creditelor rapide

Peste 120.000 de tineri bulgari, cu vârste între 18 și 30 de ani, au ajuns în executare silită din cauza creditelor rapide neachitate, arată datele organizației profesionale a executorilor judecătorești. Fenomenul este alimentat de accesul facil la..

publicat în 20.08.2025 la 11:15

Peste 170 de pete de petrol în apele bulgare ale Mării Negre

Peste 170 de pete de petrol și combustibil marin au fost identificate, în ultimul an, în apele teritoriale bulgare ale Mării Negre, arată datele organizațiilor Greenpeace Bulgaria și SkyTruth, citate de BTA. Suprafața totală a scurgerilor detectate se..

publicat în 20.08.2025 la 10:00