Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Elevii bulgari au câștigat medalii de aur și argint la olimpiada de informatică

Foto: СООПН

Elevii bulgari au obținut o performanță remarcabilă la cea mai prestigioasă competiție mondială de informatică, adjudecându-și două medalii de aur și două de argint. La cea de-a 37-a ediție a olimpiadei, desfășurată în Bolivia, în perioada 27 iulie – 3 august, au concurat 330 de participanți din 86 de țări. Veselin Markovich s-a clasat în top 10 mondial, a anunțat Asociația Echipelor Olimpice de Științe Naturale.

„Succesul din acest an este cea mai bună performanță a Bulgariei în istoria Olimpiadei Internaționale de Informatică. În clasamentul neoficial pe echipe, suntem pe locul 4 în lume, devansând SUA și Japonia”, au declarat reprezentanții asociației.

Medaliile de aur au fost câștigate de Veselin Markovich, elev în clasa a XII-a din Varna, și Alexander Gatev, tot elev în clasa a XII-a, din Sofia. Medaliile de argint le-au revenit lui Andrei Stefanov, clasa a X-a, și Boris Mikhov, clasa a XII-a, ambii din Sofia. Elevii au fost pregătiți de Ilian Yordanov și Victor Kozhuharov.

De la prima ediție a olimpiadei, organizată în 1989 la Pravets, Bulgaria a acumulat 131 de medalii: 29 de aur, 57 de argint și 45 de bronz.

Echipa a fost sprijinită la fața locului de ambasadorul Bulgariei în Argentina, Stoyan Mihaylov, care a participat la ceremonia de premiere organizată în orașul Sucre, transmite BTA.

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și publicat de Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

La Sofia a fost reținut un bărbat acuzat de explozia devastatoare din Beirut, din 2020.

Proprietarul rus al unei nave de marfă care livra azotat de amoniu și a provocat o explozie devastatoare în portul Beirut în 2020, a fost arestat în Bulgaria. Igor Grechushkin era căutat de Interpol împreună cu căpitanul navei, Boris Prokoshev, de..

publicat în 16.09.2025 la 10:30

Conform tradiției, 15 septembrie este prima zi a noului an școlar

De generații întregi, prima zi de școală aduce bucurie în toate casele bulgare, a declarat președintele Rumen Radev la ceremonia de începere a noului an școlar la Prima Școală Gimnazială cu Program de Studiu în Limba Engleză din Sofia, relatează agenția..

publicat în 15.09.2025 la 14:45

Autostrada inaugurată în Bulgaria care leagă Europa de Orient

Autostrada Europa-A6, cu o lungime de 63 km, a fost dată în exploatare. Conectivitatea între Orient și Europa de Vest este acum o realitate, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Ivan Ivanov, la inaugurarea autostrăzii...

publicat în 15.09.2025 la 14:00