Prețurile mai multor alimente de bază au crescut săptămâna trecută. Produse precum carnea de porc, iaurtul, brânza, uleiul și anumite fructe și legume, inclusiv roșiile și castraveții, s-au scumpit. Ca urmare, coșul de consum a crescut cu 1 lev (0,51 euro), de la 97 de leva la 98 de leva, a anunțat Vladimir Ivanov, președintele Comisiei de Stat pentru Burse și Piețe de Mărfuri.
Aceasta vine după ce săptămâna precedentă s-a înregistrat o scădere a prețului coșului, de la 99 de leva la 97 de leva. Potrivit lui Ivanov, recentele creșteri de prețuri se datorează schimbărilor sezoniere și climatice, precum și întârzierilor în livrări.
„Cu alte cuvinte, nu există alți factori externi”, a declarat el reporterului Natalia Ganciovska.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Registrul Comerțului este complet pregătit pentru aderarea la zona euro. În cadrul unei întâlniri informative organizate la Plovdiv, la care au participat miniștri, reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului de afaceri și cetățeni, ministrul..
Bugetul de stat al Bulgariei pentru anul curent 2025 „nu se potrivește”. Am lăsat geniul să iasă din lampă, statul nu a cheltuit niciodată atât de mult – avertizează experții financiari. A mai rămas puțin timp până la sfârșitul anului și, în ciuda..
Guvernul a aprobat o garanție de stat de până la 15 milioane de euro pentru împrumuturi studențești și doctorale în 2026. Inițiativa vizează extinderea accesului la învățământul superior, permițând nu numai cetățenilor bulgari, ci și cetățenilor altor..
Indemnizațiile de șomaj în orașul Sofia sunt mai mari decât salariul minim lunar din țară. Acestea se ridică la 1113 leva (579,29 de euro) pe lună și sunt..