Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

De la donații la investiții: 770 milioane de euro vor fi investite în sectorul energetic al Bulgariei

Foto: BTA

Guvernul bulgar a aprobat o majorare de 1,5 miliarde de leva (770 de milioane de euro) a bugetului Ministerului Energiei, a anunțat ministrul Jecio Stankov după o ședință a Consiliului de Miniștri. Fondurile sunt alocate pentru construirea unităților 7 și 8 cu reactoare Westinghouse AP 1000, modernizarea unităților 5 și 6 ale centralei nucleare Kozlodui, reabilitarea centralei hidroelectrice Ceaira, unde doar una dintre cele patru unități hidroelectrice este operațională, și investiții în peste 700 km de rețele energetice și rețele de operare a gazelor.

Stankov a subliniat că sectorul energetic a fost “doar un donator de fonduri timp de mulți ani, inclusiv pentru achiziționarea de cereale pe care cetățenii bulgari nu le-au văzut niciodată” și că investițiile vizează acum restabilirea profitabilității sectorului. 

Planurile totale de investiții ale BEH depășesc 15 miliarde de leva pe termen mediu. Finanțarea nu va afecta deficitul bugetar și face parte din previziunile bugetare actualizate pentru 2025-2028, a promis Stankov.

Redactor: Miglena Ivanova

Română: Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

La o masă rotundă la Sofia se vor căuta soluții împotriva vărsatului de fiere la ovine și caprine

La o masă rotundă la Universitatea Națională de Economie din Sofia, experți vor căuta astăzi soluții la problema variolei ovine și caprine din țară.  Infecția cu variola la animalele mici rumegătoare se extinde, răspândindu-se în principal în..

publicat în 13.08.2025 la 08:30

În trei luni, salariul mediu în Bulgaria a crescut cu 5,3%, ajungând la 1315 euro

Datele preliminare ale Institutului Național de Statistică (INS) din Bulgaria arată o creștere a ocupării forței de muncă cu 1,3% în perioada martie-iunie 2025, ajungând la 2,38 milioane. Sectorul hotelier și al restaurantelor a înregistrat cea mai mare..

publicat în 12.08.2025 la 18:30

Numărul companiilor din Bulgaria care solicită licențe pentru activități legate de arme este în creștere

Numărul companiilor care solicită licențe pentru activități legate de arme de la Comisia pentru Controlul Exporturilor și Neproliferarea Armelor de Distrugere în Masă este în creștere. Acest lucru este indicat în raportul comisiei către ministrul..

publicat în 12.08.2025 la 17:45