Președintele Radev participă la inaugurarea unei fabrici de înaltă tehnologie din Germania
Președintele bulgar Rumen Radev a participat la inaugurarea unei noi fabrici de înaltă tehnologie a concernului german Rheinmetall, la invitația directorului general al companiei, Armin Papperger. Fabrica, situată în Unterlüß, Saxonia Inferioară, va produce proiectile de 155 de milimetri conform standardelor NATO. Investiția se ridică la peste 500 de milioane de euro, a raportat BTA.
La începutul acestei săptămâni, s-a anunțat că Rheinmetall va participa la construirea a două fabrici în Bulgaria. Una va fi destinată producției de зквфеие, iar cealaltă - de proiectile, investiția totalizând peste 1 miliard de euro.
Șeful statului bulgar se află într-o vizită de lucru în Germania în perioada 27-28 august 2025. În timpul vizitei sale, el se va întâlni și cu omologul său, președintele Frank-Walter Steinmeier.
Editor: Miglena Ivanova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BTA
Bulgaria se numără printre țările care se așteaptă să blocheze majoritatea propunerilor Comisiei Europene privind sancțiunile împotriva Israelului pentru acțiunile sale în Fâșia Gaza, scrie „Politico”. Acest lucru se va întâmpla probabil pe 17 septembrie..
Adunarea Națională a Bulgariei va dezbate astăzi al cincilea vot de neîncredere împotriva guvernului lui Rosen Jeliazkov. Votul propriu-zis este preconizat să aibă loc joi. Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată depune o altă moțiune de cenzură..
Problema apei din ultimii ani nu numai că nu a fost rezolvată, dar s-a și agravat din cauza lipsei de coordonare între instituții, stat și municipalități. Cu aceste cuvinte, premierul Rosen Jeliazkov a deschis prima ședință a Consiliului Național al..
Problema apei din ultimii ani nu numai că nu a fost rezolvată, dar s-a și agravat din cauza lipsei de coordonare între instituții, stat și municipalități...
Ministrul Apărării Piro Vengu l-a primit ieri la Tirana, pe ministrul bulgar al Apărării, Atanas Zapryanov, care a efectuat prima sa vizită oficială în..
Noile politici ale UE și locul Bulgariei în cadrul acestora O nouă cale de urmat pentru Uniunea Europeană – aceasta este viziunea prezentată de..