Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Evoluții în Balcani

Foto: EPA/BGNES

Cetățenii sârbi au mai multă încredere în Rusia și China decât în UE: sondaj


59% dintre cetățenii sârbi au încredere în Rusia, 57% dintre respondenți au încredere în China și 38% au o opinie pozitivă despre Uniunea Europeană, potrivit datelor unui sondaj Eurobarometru special privind percepția extinderii UE în statele membre și țările candidate, raportat de BTA.

Rezultatele arată, de asemenea, că, cu excepția Serbiei, populația țărilor din Balcanii de Vest susține în general procesul de integrare europeană. Sprijinul pentru aderarea la UE este deosebit de ridicat în Albania (91%) și Macedonia de Nord (69%). În schimb, Serbia înregistrează cel mai scăzut nivel de sprijin pentru aderarea la UE din regiune, cu 33%.

45% dintre cetățenii sârbi chestionați spun că nu cred că Serbia va deveni vreodată parte a UE — cea mai mare cifră din Balcanii de Vest. 26% consideră că aderarea va dura între cinci și cincisprezece ani, iar doar 10% cred că aderarea este posibilă în următorii cinci ani.

Profesorii protestează în România în ajunul noului an școlar


Câteva sute de profesori din diferite regiuni ale României au protestat în fața clădirii guvernului din Piața Victoriei din București. Ei au scandat „Demisie!” și au umplut zona cu sunete de vuvuzele, fluierături și tobe, potrivit BTA. Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum: „Bolojan, lasă-ne în pace, du-te acasă cu Daniel David (ministrul Educației și Cercetării)”, „Apărăm școala românească”, „Distrugerea sistemului de învățământ din România – înaltă trădare” etc.


Un marș de protest la care vor participa 30.000 de persoane este planificat pentru luni, 8 septembrie, când începe noul an școlar în România. Protestele au fost declanșate de măsurile introduse de guvernul prim-ministrului Ilie Bolojan. Acestea includ creșterea numărului de ore săptămânale de predare pentru profesori, creșterea numărului de elevi pe clasă, fuziunea unităților de învățământ etc.

Criza demografică din Grecia duce la închiderea a sute de școli


Potrivit datelor Ministerului Educației, Cultelor și Sportului, sute de școli din Grecia se închid din cauza lipsei de copii. Motivul rezidă în problema demografică gravă. În decursul a șapte ani, numărul elevilor a scăzut cu 150.000, a raportat corespondenta BNR în Grecia, Katya Peeva.

Problema demografică afectează în principal învățământul primar, situația fiind deosebit de dramatică în insule. Cu toate acestea, școlile se închid și în marile orașe, potrivit experților din Ministerul Educației.

Numai în regiunea Attica, unde locuiește aproape jumătate din populația Greciei, 77 de școli au fost închise în acest an. În acest an se vor deschide cu 324 de școli primare și 358 de grădinițe mai puțin.

Conform unui studiu, principalele cauze ale crizei demografice sunt veniturile mici, lipsa perspectivelor și a siguranței pentru familiile tinere și criza locuințelor.

O companie canadiană achiziționează mine de argint și alte metale prețioase în Bosnia și Herțegovina


Compania canadiană Dundee Precious Metals (DPM) a anunțat că a finalizat cu succes achiziția minelor din apropierea orașului Vareš, din centrul Bosniei și Herțegovinei, unde se extrag argint și alte metale prețioase, a raportat HINA, citată de BTA.

Aceasta urmează achiziției de către DPM a companiei britanice Adriatic Metals, care deținea concesiunea pentru exploatarea minelor din Vareš. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită, dar se crede că compania canadiană a plătit între 1 miliard și 1,25 miliarde de dolari pentru achiziție.

HINA notează că aceasta este una dintre cele mai mari tranzacții miniere din Balcani și subliniază, de asemenea, că compania minieră canadiană are peste 20 de ani de experiență în peninsulă, dezvoltând proiecte de metale prețioase în Bulgaria și Serbia.

Turcia este al treilea producător mondial de roșii


Ministrul agriculturii și silviculturii din Turcia, Ibrahim Yumakli, a participat la recoltarea roșiilor în cartierul Ayash din Ankara. El a menționat că anul trecut Turcia a produs 14,6 milioane de tone de roșii, subliniind că țara ocupă locul al treilea în lume în producția acestei legume și că aceasta este unul dintre principalele sale produse de export, a raportat site-ul specializat în agricultură sinor.bg.

„Având în vedere valoarea medie pe 10 ani, exportăm aproximativ 535.000 de tone anual”, a spus ministrul Yumakli: „Consumul pe cap de locuitor este, de asemenea, ridicat, poporul nostru iubește roșiile”, a adăugat ministrul agriculturii din Turcia, Ibrahim Yumakli.

Editat de Miglena Ivanova

Publicat și tradus în română de Vlad Mitev

Fotografii: EPA/BGNES; BTA; ekathimerini.com, miningweekly.com, Facebook/İbrahim Yumaklı




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Prim-ministrul și-a exprimat dorința ca Muntenegru să devină al 28-lea membru al UE

Prim-ministrul Rosen Jeliazkov conduce o delegație guvernamentală într-o vizită oficială în Republica Muntenegru astăzi și mâine. ”Bulgaria este un susținător ferm al perspectivei europene a Muntenegrului. Podgorica îndeplinește toate cerințele..

publicat în 08.09.2025 la 17:00

Radmila Șekerinska în Bulgaria: Tot ceea ce facem este influențat de tragedia din Ucraina

Tot ceea ce facem astăzi este influențat de tragedia și suferința din Ucraina. Acest lucru a fost declarat de secretarul general adjunct al NATO, Radmila Șekerinska, jurnaliștilor, după ce ea și ministrul bulgar de interne, Daniel Mitov, au participat la..

publicat în 08.09.2025 la 13:45
Radmila Șekerinska cu Rosen Jeliazkov

Secretarul general adjunct al NATO, Radmila Șekerinska: Bulgaria se numără printre aliații care consolidează unitatea Alianței

Astăzi este a doua zi a vizitei secretarului general adjunct al NATO, Radmila Șekerinska, în Bulgaria. La o întâlnire cu premierul Rosen Jeliazkov ieri, ea a subliniat că Bulgaria se numără printre aliații care, prin acțiunile lor consecvente,..

publicat în 08.09.2025 la 12:00