Ivan Ivanov a câștigat titlul junior la turneul de tenis US Open, învingându-l pe Alexander Vasilev într-o finală bulgară istorică. Astfel, după Wimbledon, campionul în vârstă de 16 ani a ridicat trofeul la al doilea turneu de Grand Slam consecutiv.
Elevul școlii lui Rafael Nadal a câștigat finala cu 7:5, 6:3 într-un meci care a durat 1 oră și 15 minute.
Acesta este al patrulea titlu pentru un jucător de tenis bulgar în turneele de Grand Slam la simplu juniori, amintește BTA. În 2008, starul bulgar al tenisului Grigor Dimitrov a triumfat la Wimbledon și US Open, iar astăzi Ivan Ivanov a egalat această realizare.
Campionul de la New York și-a confirmat primul loc în clasamentul mondial, în timp ce Alexander Vasilev va urca probabil pe locul al doilea. Pentru ambii bulgari, aceasta este ultima lor apariție în competiția juniorilor, iar de la începutul anului viitor, ei se vor concentra exclusiv pe performanțele lor în competiția masculină, scrie TENNISKAFE.
După ceremonia de premiere de la Flushing Meadows, bulgarii din tribune au cântat imnul național.
Ivan Ivanov triumfă la Wimbledon: „Sentimentul este unic!”Editat de DIana Țankova
Tradus și publicat în limba română de Vlad Mitev
Într-un meci dramatic, voleibaliștii echipei naționale a Bulgariei au învins Statele Unite cu 3:2 (21:25, 19:25, 25:17, 25:22, 15:13), în Pasay City, Filipine, în fața a 10.181 de spectatori, în disputa pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial...
Președintele Uniunii Bulgare de Fotbal, Gheorghi Ivanov, a anunțat că Aleksandar Dimitrov este noul antrenor al echipei naționale. Fostul antrenor al echipei de tineret a țării va conduce echipa națională în meciul de calificare împotriva Turciei pentru..
În perioada 23-30 septembrie, toate statele membre ale UE participă la inițiativa Săptămâna europeană a sportului. Cu această ocazie, se va organiza un târg sportiv de două zile la Asics Arena din Sofia, la care vor participa aproximativ 35 de federații..