Înaintea celui de-al cincilea vot de neîncredere împotriva guvernului prim-ministrului Rosen Jeliazkov, deputații din opoziție din grupul parlamentar Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată au blocat intrarea în curtea parlamentului. Aceștia au declarat că nu vor împiedica deputații să intre în clădirea Adunării Naționale sau în sala plenară, dar vor ca deputații să meargă pe jos.
Acțiunea a fost anunțată în sprijinul primarului din Varna, Blagomir Koțev, și al fostului viceprimar al Sofiei, Nikola Barbutov, care sunt reținuți pentru corupție. Potrivit opoziției, aceștia sunt prizonieri politici.
La intrarea în parlament, liderul DPS - Un nou început, Delian Peevski, a intrat într-o altercație verbală cu deputații care participau la blocadă, a raportat BTA.
Între timp, dimineața, în timp ce păzea protestul din fața parlamentului, un polițist a suferit un stop cardiac și a murit mai târziu la spital, a raportat BGNES.
Editor: Ivo Ivanov
Publicare în română: Vlad Mitev
Fotografii: BTA
Activarea articolului 4 din Tratatul NATO nu înseamnă implicarea în război, a declarat ministrul bulgar de externe Gheorg Ggeorghiev jurnaliștilor la un forum din Blagoevgrad. “Consultările vor fi programate în conformitate cu articolul 4 din Tratatul..
Dezbaterea privind introducerea euro și aderarea Bulgariei la zona euro este mai degrabă o chestiune politică decât una economică sau socială, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în cadrul unui eveniment organizat la Blagoevgrad în cadrul Campaniei..
Președintele bulgar Rumen Radev a purtat o convorbire telefonică cu emirul Qatarului, șeicul Tamim Bin Hamad al-Thani. Șeful statului bulgar a subliniat importanța eforturilor depuse în cadrul unui plan global de combatere a terorismului și și-a exprimat..
Bulgaria se numără printre țările care se așteaptă să blocheze majoritatea propunerilor Comisiei Europene privind sancțiunile împotriva Israelului pentru..
În legătură cu un videoclip publicat pe YouTube, conducerea VMZ-Sopot - cea mai mare întreprindere militară de stat din Bulgaria, afirmă că informațiile..
Președintele Rumen Radev a respins propunerea guvernului de a-l numi pe Denio Denev în funcția de președinte al Agenției de Stat pentru Securitate..