Un cetățean bulgar, membru al flotei de ajutor umanitar către Gaza, se află printre cei reținuți de Israel, potrivit unei postări pe contul oficial de social media al flotei. Marina israeliană a interceptat navele flotei Global Sumud.
“Mă numesc Vasil Dimitrov și sunt din Sofia, Bulgaria. Dacă urmăriți acest videoclip, înseamnă că am fost răpit de forțele de ocupație israeliene și adus în Israel împotriva voinței mele. Spuneți guvernului meu să înceteze complicitatea cu Israelul și să mă aducă acasă. Opriți genocidul din Gaza!”, spune cetățeanul bulgar în videoclipul publicat.
Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei a monitorizat îndeaproape evenimentele legate de flota Global Sumud încă de la plecarea acesteia, a declarat ministerul. “Ministerul Afacerilor Externe a informat autoritățile israeliene că printre străinii aflați la bordul uneia dintre navele flotei se află și un cetățean bulgar. Ambasada Bulgariei la Tel Aviv a solicitat acces consular la cetățeanul bulgar, precum și garanții că drepturile sale vor fi respectate”, se arată în declarație.
“Participanții înșiși sunt conștienți că în Israel a fost declarată legea marțială, astfel încât riscul este înțeles și acceptat în mod conștient. Vom avea mai multe informații după ce consulul nostru îl va vizita pe Vasil Dimitrov”, a comentat premierul Rosen Jeliazkov de la Copenhaga.
Ministerul de Externe israelian a anunțat că va deporta în Europa toți activiștii care se aflau la bordul navelor din flotilă interceptate de marina israeliană, a raportat BNR.
Editor: Diana Țankova
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: EPA/BGNES
Potrivit unui sondaj realizat de agenția sociologică „Trend” în perioada 13-20 septembrie, prin intermediul unui interviu standardizat direct, față în față, cu 1004 respondenți cu vârsta peste 18 ani, 38% dintre cei chestionați se așteaptă la o..
Idolul J-pop Hiromitsu Kitayama este noul ambasador al bunăvoinței al Bulgariei Idolul pop japonez și actorul Hiromitsu Kitayama a fost numit ambasador de bunăvoință în Bulgaria în cadrul unei ceremonii organizate la Ambasada Bulgariei la Tokyo pe 24..
Partidul GERB-SDS își menține dominația în noile alegeri parlamentare cu 26,4%, arată rezultatele unui sondaj realizat de agenția sociologică „Trend”. Sondajul a fost realizat în numele cotidianului 24 Chasa printr-un interviu standardizat „față în față”..
Sistemul european de alertă în caz de inundații (EFAS) a emis o avertizare privind complicații preconizate în Bulgaria pe data de 3 octombrie 2025...
Nu se așteaptă schimbări semnificative ale vremii în următoarele 24 de ore. Cerul va rămâne înnorat, cu precipitații abundente și, în multe zone, ploi..
Municipalitatea Burgas a declarat stare de urgență parțială până pe 6 octombrie 2025. Primarul Dimitar Nikolov a declarat că, dacă va fi necesar, se vor..