Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Rumen Radev a retrimis spre reexaminare Legea privind DANS

Foto: BGNES

Președintele Rumen Radev a retrimis spre o nouă dezbatere în Adunarea Națională legea de modificare a Legii privind Agenția de Stat „Securitatea Națională” (DANS), adoptată la 2 octombrie a.c., prin care competența de numire și eliberare din funcție a președintelui agenției este transferată parlamentului.

În motivele sale, șeful statului subliniază că competența partajată între președinte și guvern, conform regimului juridic actual, reprezintă o garanție pentru o evaluare obiectivă a experienței și calităților candidaților. În acest mod, procesul de numire sau eliberare din funcție a președintelui DANS nu depinde de schimbările conjuncturii politice, iar modificările aduse legii compromit nejustificat aceste garanții, afirmă președintele Radev.

Ca argument principal, șeful statului amintește evenimentele de acum 12 ani, când competența de numire și eliberare a președintelui DANS a fost, pentru prima dată, atribuită Adunării Naționale, care l-a ales pe Delian Peevski în această funcție. Decizia a provocat proteste publice masive, iar în 2015 parlamentul a restabilit competența președintelui de a numi sau elibera din funcție președintele DANS, la propunerea guvernului. Radev subliniază, de asemenea, că noile modificări nu oferă nicio garanție că parlamentul nu va acționa în viitor într-un mod similar.

În plus, experiența ultimilor ani arată că, în privința deciziilor privind cadrele, Adunarea Națională fie nu acționează ani la rând, fie încalcă Constituția, notează Radev.

Tocmai din cauza acestui comportament al parlamentului, principiul mandatului pentru o serie de funcții publice de rang înalt – considerat un pilon fundamental al guvernării democratice – este în prezent grav compromis, subliniază șeful statului. Prin transferarea competenței de numire și eliberare din funcție a președintelui DANS către parlament, există un risc real ca orice schimbare politică să ducă la înlocuirea președintelui agenției, încălcând astfel principiul mandatului, notează președintele Rumen Radev.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Kostadin Kostadinov

Kostadin Kostadinov a depus o plângere la parchet împotriva lui Boyko Borisov din cauza unui articol publicat în Wall Street Journal

Președintele partidului Renașterea, Kostadin Kostadinov, a depus o plângere la parchet împotriva lui Boyko Borisov, suspectat de trădare. El își bazează acuzațiile pe un articol publicat în The Wall Street Journal, care susține că liderul GERB, Boyko..

publicat în 08.10.2025 la 12:30

CE: Plata PNRR depinde de îndeplinirea condițiilor Comisiei Anticorupție

Comisia Europeană va anunța luna viitoare suma prevăzută în Planul de redresare și reziliență (RRP), a cărei plată poate fi reținută dacă nu sunt îndeplinite condițiile necesare. ”Am trimis Bulgariei o scrisoare în care detaliem suma în cauză, care nu..

publicat în 06.10.2025 la 17:00

Administrația prezidențială nu va mai folosi mașinile Serviciului Național de Protecție

Mașinile Serviciului Național de Protecție nu vor mai fi la dispoziția administrației instituției prezidențiale, au decis deputații, a informat reporterul BNR Daniel Inkov. Aceasta nu se aplică mașinilor folosite de șeful statului, soția sa și..

publicat în 03.10.2025 la 17:45